Vânzările de automobile noi în 2021: Cine și cum a vândut în Moldova!

0

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo 😉

În mod evident şi indiscutabil, inclusiv piaţa de automobile noi din Republica Moldova a fost afectată de crizele internaţionale, fie că vorbim despre urmările pandemiei de COVID-19, fie de lipsa suficientă de semiconductori pentru componentele electronice.

Totuşi, vânzări şi înregistrări de maşini noi au existat şi chiar avem să vă spunem mai mult – s-a revenit fără probleme la starea lucrurilor din 2019, înainte ca virusul să pună piedici în puterea de cumpărare şi producţie.

FOTO: gobankingrates.com

Conform datelor pe care le deţinem, pe pacursul întregului an 2021 s-au înmatriculat 6.818 autoturisme noi. Pentru comparaţie, numărul lor în 2020 a fost de 5.212 unităţi, iar în 2019 – 6.843 unităţi.

Din nou, comparativ cu 2020, vânzările au crescut în aproape toate segmentele auto. Printre autoturismele dedicate transportului de pasageri, cele mai căutate au fost SUV-urile subcompacte (737 unităţi, +72.6%). Acestea au fost urmate de automobile de dimensiuni medii (sedanuri) şi de SUV-uri compacte. Cele din urmă au însumat în particular 1.894 unităţi, +59%). Şi automobilele din segmentul B (mini) au fost într-un număr mare – 927 unităţi.

În clasamentul mărcilor, cel mai mare succes l-a avut Toyota, lucru despre care am scris anterior. Distribuitorul mărcii nipone de la Chişinău este singurul care a putut livra în total peste 1.000 de automobile!

Urmează alte 15 mărci, reprezentanțele cărora care au reuşit să vândă în 2020 peste 100 de automobile, iar produsele altor 15 mărci au ajuns în ţara noastră în peste 10 exemplare.

Iată un clasament complet:

PoziţieMarcăUnităţi
1TOYOTA1123
2DACIA991
3KIA686
4SKODA654
5HYUNDAI420
6SUZUKI382
7RENAULT304
8MERCEDES228
9BMW215
10HAVAL191
11VOLVO174
12FORD163
13NISSAN145
14PEUGEOT136
15MITSUBISHI111
16LADA107
17LAND ROVER91
18MAZDA80
19PORSCHE76
20LEXUS74
21VW73
22BAIC72
23FIAT61
24HONDA54
25CHERY34
26AUDI33
27GAZ26
28JAGUAR24
29OPEL20
30GREAT WALL13
31TESLA11

Ar mai fi de notat un lucru în context: în 2021 moldovenii au preferat mai mult să-şi procure automobile noi decât unele relativ noi. Cele înregistrate cu vârsta de 2-4 ani au fost într-un număr de 6.389 exemplare.

Mergând mai departe, cota automobilelor noi vândute în anul 2021 este de 14.4% din numărul total de automobile importate pe parcursul anului trecut în țara noastră.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata