(video) 50 de ani de existenţă a sloganului Vorsprung durch Technik! Ce alte aniversări va marca Audi în 2021

Audi Tradition și-a publicat cea mai recentă broșură digitală, intitulată “Datele aniversare ale mărcii Audi în anul 2021”, în care veți găsi cele mai importante date istorice pentru compania Audi și produsele sale.

În 2021 se face remarcată în mod special aniversarea mottoului mărcii: “Vorsprung durch Technik” (din germană: progres prin tehnologie). Sloganul acesta a fost publicat în premieră în urmă cu 50 de ani, într-un material de promovare publicat de Audi.

Era august 1969 când au fuzionat Auto Union GmbH din orașul german Ingolstadt și NSU Motorenwerke AG din orașul german Neckarsulm, dând naștere societății pe acțiuni Audi NSU Auto Union AG. Gama de modele a noii corporații s-a evidențiat pe atunci mai ales prin diversitatea tehnică extraordinară.

Astfel, în 1971, Hans Bauer, care lucra la departamentul de marketing al companiei Audi NSU, a căutat modul ideal de comunicare a acestei diversități ca avantaj competitiv. Rezultatul a fost simplu și ingenios: Vorsprung durch Technik! Sloganul de promovare a mărcii Audi, care în prezent este renumit în întreaga lume, a apărut pentru prima dată într-o reclamă pentru Audi NSU, publicată pe două pagini, în ianuarie 1971.

Începând cu 1982, sloganul “Vorsprung durch Technik” a fost utilizat în mod coerent în legătură cu ovalul Audi. Chiar și în materialele internaționale de promovare, de exemplu în Marea Britanie sau SUA, sloganul a fost deja adeseori folosit în germană.

https://youtu.be/ZTcT69u8njc
https://www.youtube.com/watch?v=uwtOy0vB9fk

O inovație tehnică despre care se poate spune că a anticipat “Vorsprung durch Technik” a fost DKW F1, primul automobil important de serie german cu tracțiune față, prezentat în urmă cu 90 de ani. Modelele DKW F au format în perioada interbelică pilonul principal de sprijin al Auto Union AG, companie predecesoare companiei Audi. Aproape 270.000 de exemplare au fost produse înainte ca fabrica Audi din Zwickau să își oprească producția din cauza războiului.

Acum 65 de ani, Auto Union GmbH a livrat primul DKW pentru off-road, noilor forțe armate germane, numite Deutsche Bundeswehr. A fost o comandă de mare importanță, ce avea să asigure viitorul companiei și al fabricii din Ingolstadt.

Iar în urmă cu 30 de ani, prezentarea modelului Audi Cabriolet avea să consacre în sfârșit marca cu cele patru inele ca producător de automobile sport. Au fost livrate 71.510 de unități ale modelului la clienți.

AUDI AG se poate uita în urmă cu mândrie, de asemenea, la o istorie de succes în domeniul curselor cu motociclete. Astfel, acum 85 de ani, cele patru inele nu au câștigat doar mai multe campionate germane, ci a dat și doi vice-campioni mondiali: Ewald Kluge și H.P. Müller, iar motocicletele DKW au stabilit 14 noi recorduri mondiale.

Amintim că cele patru inele ale emblemei Audi simbolizează mărcile Audi, DKW, Horch și Wanderer, care au fuzionat în 1932, dând naștere companiei Auto Union. AUDI AG a fost înființată în 1985 din Audi NSU Auto Union AG. Împreună cu NSU GmbH, Audi Tradition/Auto Union GmbH se preocupă din 1998 cu istoria amplă și diversă a mărcii Audi și o prezintă publicului.

Audi Tradition susține munca asociației Audi Club International e.V. (ACI). Fiind oficial recunoscută de AUDI AG, această organizație reprezintă toate cluburile mărcii Audi și cluburile mărcilor predecesoare actualei companii AUDI AG.

Poţi vedea pe scurt ce alte aniversări va marca Audi în 2021 din această broşură digitală:

[embeddoc url=”https://autoblog.md/media/2021/01/Audi-Anniversary-Dates-2021.pdf”]

Cmentariile sunt închise