(video/update) Accident frontal lângă Mărăndeni, Făleşti. Trei persoane au fost duse la spital

0

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

(update) Detalii suplimentare de la ofiţerul de presă al IP Făleşti, Svetlana Colesnic-Talpă:

Despre accident poliţia a fost anunţată de către un trecător. Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că pe traseul R-16, în direcția spre mun. Bălți, km 11+400 m, conducătorul mijlocului de transport Toyota înmatriculat în România, condus de un tânăr de 21 de ani locuitor al orașului Florești, având ca pasager un bărbat de 34 de ani, la fel locuitor al or. Florești, în circumstanțe necunoscute a ieșit pe contrasens și s-a tamponat frontal cu Ford-ul, condus de un bărbat de 31 de ani, locuitor al mun. Bălți.

Niciunul dintre cei doi şoferi nu fusese în stare de ebrietate. Ambii au fost transportaţi la spitalul din Bălţi. Autovehiculele au fost aduse la parcarea specială.


(ştire iniţială) Detalii de la IGSU:

În dimineața zilei de 16 august, salvatorii din nordul țării au intervenit pentru a efectua lucrări de descarcerare în urma unui grav accident rutier, care s-a produs pe traseul R16 în preajma localității Mărăndeni din raionul Fălești. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 7:41.

VIDEO: t.me/automobil_md

Potrivit informațiilor înregistrate, impactul s-a produs după ce două autoturisme de model Toyota Avensis și Ford Transit s-au tamponat frontal. În urma accidentului rutier au avut de suferit trei persoane, două fiind blocate în autovehiculele avariate. Pentru deblocarea persoanelor de printre fiare au intervenit două echipe de salvatori.

Ajunși la faţa locului, angajații IGSU au efectuat lucrări de descarcerare și au deblocat conducătorul auto din Ford. Bărbatul a suferit cel mai mult: fracturi la membrul superior și inferior stâng. Persoanele au fost preluate la spitalul din municipiul Bălți pentru îngrijiri medicale de rigoare. Cauza și circumstanțele accidentului de circulație urmează a fi stabilite de organele de drept.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata