(video) Accident lângă intrarea în Hîncești. O ieșire pe contrasens a trimis la spital trei oameni
Un accident rutier s-a produs în după amiaza zilei de ieri, pe traseul R3 Chișinău-Hîncești, în apropierea municipiului Hîncești. Trei persoane au fost transportate la spital în urma impactului, iar traficul spre capitală a fost dat peste cap.
Din primele informații, accidentul a avut loc la kilometrul 29+100 m al traseului R3, unde un bărbat în vârstă de 52 de ani, aflat la volanul unei Toyota Auris, nu a adaptat viteza la condițiile de trafic și la starea carosabilului. Într-o curbă, acesta a pierdut controlul mașinii, a intrat pe contrasens și a lovit lateral un Audi, condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani, care se deplasa spre Chișinău.
În urma coliziunii, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la IMSP Spitalul Raional Hîncești: șoferul din Toyota, cel din Audi și o pasageră-i de 74 de ani. A fost nevoie și de careva lucrări pentru descarcerare.
Testul cu aparatul Drager al conducătorului Audi a indicat 0.00 mg/l a vaporilor de alcool în aerul expirat. Totuși, a fost direcționat către Spitalul Raional Hîncești pentru prelevarea probelor de sânge, în vederea stabilirii dacă a consumat alcool sau alte substanțe.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a determina toate circumstanțele care au dus la producerea accidentului rutier, ne-a comunicat purtătoarea de cuvânt a IGP, Mariana Bețivu.
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!
Cmentariile sunt închise