(video) Acest SUV este electric şi este “marca”… McLaren

0

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo 😉

McLaren Racing va deschide un nou capitol în istoria sa personală în motorsport din 2022, când va intra cu o echipă proprie în Extreme E – noua seria inovatoare de curse off-road cu maşini de teren complet electrice.

Extreme E evidențiază impactul schimbărilor climatice în unele dintre cele mai îndepărtate medii din lume, promovează adoptarea de vehicule electrice pentru a deschide calea pentru un viitor cu emisii reduse de carbon și oferă în premieră o platformă mondială de motorsport în care pot concura la egalitate atât bărbaţi, cât şi femei.

Decizia de a intra în Extreme E a fost în urma unei evaluări detaliate a seriei de către McLaren în raport cu un set de criterii strategice, economice și operaționale. Acestea au fost susținute de un imperativ clar pentru accelerarea propriei misiuni de sustenabilitate a McLaren Racing, care plasează în centrul său reducerea carbonului, reciclarea, reutilizarea și eliminarea deșeurilor, precum și diversitatea, egalitatea și incluziunea.

În paralel, Extreme E ajută industria auto să dezvolte tehnologie orientată spre viitor, folosind cursele ca platformă pentru inovarea în mobilitate, cu care motorsportul a fost asociat de mult timp ca un accelerator al cercetării și dezvoltării.

McLaren a fost un lider în sporturile cu motor electric de la început, furnizând un grup motopropulsor cu baterii pentru Campionatul FIA Formula E pentru sezoanele Gen 1 și Gen 2, utilizând aceeași tehnologie pionieră în hipercarul McLaren P1. Odată cu intrarea sa în Extreme E, McLaren Racing va continua să-și dezvolte know-how-ul și experienţa în spațiul de curse complet electric.

Echipa va fi condusă de McLaren Racing folosind atât personal existent din afara programului de Formula 1, cât și resurse suplimentare de specialitate. Ca şi toate celelalte echipe, McLaren Racing este limitat la patru mecanici și un inginer la fiecare eveniment care implică o maşină şi doi piloţi.

Apropo de echipaj, acesta va fi format din celebrul sportiv american Tanner Foust (multiplu campion în rallycross, X Games şi Formula Drift) şi Emma Gilmour (originară din Noua Zeelandă şi cunoscută pentru vasta ei experiență în raliuri, rallycross şi raliuri cross-country).

Maşina a fost prezentată de curând cu o livrea realizată manual de artistul și ilustratorul premiat Vic Lee. Aceasta reprezintă întregul calendar al curselor prin cele patru biomuri ale Arcticului, Amazonului, Deșertului și Oceanului. Ilustrațiile se concentrează pe fiecare peisaj, inspirându-se din moștenirea lăsată în urmă de seria Extreme E, echipe și personal, în timp ce detaliază câțiva dintre pașii care pot fi luați pentru a reduce impactul schimbărilor climatice.

Amintim că pentru Extreme E a fost dezvoltată de Spark Racing Technology o singură maşină pentru toate echipele participante. SUV-ul Odyssey 21 are un cadru spațial al caroseriei, suspensii independente cu o cursă lungă și două motoare electrice cu o capacitate totală de 544 CP.

Echipele se pot implica doar în modificarea setărilor pentru o serie de componente cheie şi înfățișare. Pe partea de inginerie McLaren va colabora cu Multimatic.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata