(video) Acesta este cel mai rapid Audi din Moldova
Cel mai rapid Audi din Moldova va putea fi văzut în curând, dacă pandemia globală nu ne va crea probleme mai mari, participând la concursuri naţionale şi internaţionale de drag racing. Este vorba despre un Audi 90 quattro.
Timp de câteva luni maşina a suportat asupra sa modificări sub capotă şi teste intensive pe diverse standuri dinamometrice.
https://www.facebook.com/mnbvxyhfh/videos/3130920340308410/
https://www.facebook.com/mnbvxyhfh/videos/3130920386975072/
https://www.facebook.com/mnbvxyhfh/videos/3130920436975067/
Drept rezultat, proprietarul ne-a declarat că în prezent poate genera aproximativ 950-1.000 de CP, semnificativ mai mult decât putea oferea când a ieşit pentru prima dată din uzină. Pentru a putea dezvolta o astfel de putere mare nu consumă simplă benzină, ci etanol, un combustibil relativ scump şi care nu se poate găsi chiar la orice colţ de stradă.
Eugen Dron, proprietarul şi pilotul automobilului, ne-a mai oferit câteva detalii interesante. Modelul Audi 90 S2 a fost produs în deja îndepărtatul an 1990, dispune de un motor de 2.5 litri şi cu cinci cilindri în linie, dotat cu tocmai trei pompe de combustibil printre altele, pentru a se putea roti chiar şi cu 9.000 rpm! În plus, greutatea sa a fost redusă până la 1.200 kg.
https://www.facebook.com/mnbvxyhfh/videos/2863566383710475/
https://www.facebook.com/mnbvxyhfh/videos/2863566440377136/
Cu ajutorul unui sistem de tracţiune integrală şi a unei cutii de viteze crabotate în patru trepte (se pot schimba fără apăsarea unei pedale dedicate ambreiajului), maşina aceasta este capabilă de performanţe precum: 0-100 km/h în aproximativ 2.2-2.5 secunde, 100-200 km/h în 3.5 secunde, iar 402 metri îi poate parcurge în 8.8 secunde sau mai repede după caz.
Deşi nu este o maşină de curse deloc nouă ca vârstă, încă mai este destul de capabilă pentru a “şterge nasul” multor altora, motiv pentru care îi urăm lui Eugen Dron succes în cariera sa sportivă.
https://www.facebook.com/valeriuacciuvideography/videos/2455975314502144/
Preluarea articolelor de pe AutoBlog.MD se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD.
Materialele de pe AutoBlog.MD sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.
De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!
Cmentariile sunt închise