(video) Adio, VW Beetle! Astăzi i-a fost încetată producţia la uzina care l-a făcut din 1938
Astăzi, miercuri, 10 iulie 2019, la uzina VW din Puebla, Mexic, a fost încetată producţia legendarului model Beetle, numit pe piaţa locală Vocho. Ultimul exemplar îşi va petrece toată viaţa în calitate de exponat de muzeu.
Astfel s-a încheiat era unui automobil care a pus într-o oarecare măsură bazele industriei constructoare de maşini. Un urmaş nu se prevede, deocamdată.
Timp de mai multe decenii, Beetle avea un motor instalat pe puntea din spate, asta până când nu a apărut noul Beetle în 1998, făcut pe baza platformei lui Volkswagen Golf. De la sfârșitul anilor 1990 motorul a fost mutat pe puntea din faţă. În 2012 a apărut noua, actuala generaţie, care a trecut deja pe platforma modelului Jetta.
În toamna anului 2018 concernul german a decis să oprească producția din cauza vânzărilor slabe. Împreună cu acest anunţ au şi fost lansate pentru piaţa nord americană modelele Volkswagen Beetle SE/SEL “Final Edition”, în caroserii coupe şi cabriolet (vezi cum arată în galeria foto), dar şi modelul Volkswagen Beetle “Final Edition” pentru piaţa mexicană, în doar 565 de exemplare.
VW Beetle datorează o mare parte din succesul său inginerului de origine austro-ungară Béla Barényi care, în 1925 (cu 5 ani înainte ca Ferdinand Porsche să facă publică propunerea sa), concepea un prototip ce avea să stea la baza modelului. Și influența mecanicului austriac Hans Ledwinka a contat, acesta integrând o serie de inovații în modelul Tatra T77. Anume acesta din urmă l-a impresionat pe Adolf Hitler și l-a făcut să își dorească un asemenea model pentru germanii lui.
Mai exact, cerința a fost o mașină pentru cinci persoane, care să poată atinge 100 km/h și să fie accesibilă oricărui, cu un preț maxim de 1.000 de mărci. Modelul care a intrat în producție, „finisat” de Ferdinand Porsche, a fost făcut cu inspiraţie, chiar la sfatul lui Hitler, din schițele inginerului maghiar Josef Ganz.
Mașina, cu două uși și tracțiune spate, numită inițial KDF-Wagen (Kraft Durch Freude – Putere Prin Bucurie), integra caracteristici ale schițelor lui Barényi, prototipurilor lui Ganz și modelelor Tatra concepute de Ledwinka. Practic, au fost puse cap la cap mai multe concepte, iar acest fapt a cauzat plata a un milion de mărci, după ani (în 1965), ca și despăgubiri celor de la Tatra.
În 1937, mașina putea fi cumpărată contra 900 de mărci (400 de dolari), mai puțin decât prețul unei motociclete. Fie Type 1, fie 1200, 1300 sau 1500. Acestea erau numele sub care era comercializată mașina în Europa înainte de 1967, abia apoi primind nume comerciale. Denumirile respective arată capacitatea cilindrică a motorului în centimetri cubi.
În primă fază (1941-1945), fabrica nu a produs un număr ridicat de vehicule, acestea fiind destinate doar elitelor naziste, deși 150.000 de germani erau înscriși pe lista de așteptare. După cel de-al Doilea Război Mondial, fabrica VW a fost preluată de către britanici, care au ales sa producă acolo mașini destinate armatei lor.
Totuși, britanicii au fost „înduplecați” într-un final și între 1945-1946 s-au produs primele Type 1s în număr de 1.785 de exemplare. A fost nevoie ca producția să revină în mâinile germanilor (în 1949) pentru ca vânzările să ia amploare cu adevărat.
După încetarea războiului, producția început să înflorească, un aport serios avându-l Heinz Nordoff, directorul uzinei (fost director la Opel), sub conducerea căruia la 5 august 1955 a ieşit deja prin porţi mașina cu numărul un milion. Aceasta era un Beetle de 30 CP, de culoare aurie și echipat cu bare cromate, împodobite cu pietre strălucitoare.
La începutul anilor ’60, Beetle a fost introdus și pe piața din Statele Unite ale Americii, unde a reușit să câștige multă popularitate în ciuda reticenței inițiale a americanilor, cărora le reamintea de al Doilea Război Mondial.
Varianta inițială producea 25 de CP dintr-un motor pe benzină cu carburator de 1.200 cm³ și putea atinge o viteză maximă de aproximativ 100 km/h. Pe măsură ce vitezele de rulare pe autostrăzile din Germania au crescut, în perioada postbelică, puterea oferită a crescut și ea la 30, 36, apoi la 40 CP, acesta din urmă devenind motorizarea „clasică” a Beetle-ului.
În 1966, a sosit „vestea cea mare”. A apărut un nou motor de 1.300 cm³ ce producea 51 CP, în locul motorului precedent de 1.200 cm³, care a fost singurul disponibil începând cu 1954. Din 1967 a fost lansat încă un motor, mai mare, de 1.500 cm³, cu o putere de 54 CP. S-au vândut în paralel și modelele cu agregate de 1.2 şi 1.3 litri deoarece multe piețe și-au bazat impozitarea pe dimensiunea motorului. Maşinile cu motoare de top se remarcau şi prin frâne cu discuri pe puntea din faţă.
De-a lungul vieții Broscuței, aceasta a fost echipată cu motorul pe puntea din spate, unde era și tracțiunea, iar transmisia era manuală în patru trepte. Din 1961, VW a început să ofere o cutie opțională semi-automată – Saxomat.
Ulterior, în anii ’70 a urmat și un facelift optic, îmbunătățiri tehnice, dar anii de „glorie” apuneau. În Germania, producția a scăzut treptat și a fost încetată în 1978. Fabricarea legendarei mașini însă nu s-a terminat complet, ci doar în Germania.
Broscuța, în forma sa clasică, a continuat să fie produsă în Mexic până în 2003. Mașina a rămas, însă, un reper pentru iubitorii de automobile clasice, fiind unul dintre cele mai populare modele produse vreodată. În total, între 1938 și 2003 s-au produs aproximativ 21.5 milioane de unități.
https://www.youtube.com/watch?v=OtIHX2x-QeQ
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise