(video) Alpina introduce noul B4 Gran Coupe – 495 CP şi 301 km/h viteză maximă

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Alpina a ales ziua de 30 martie 2022 pentru a introduce noul model B4 Gran Coupe. Deoarece un BMW M4 Gran Coupe încă nu a fost lansat şi poate nici nu va fi lansat, noutatea este menită, după idee, să-l înlocuiască.

Caracteristici cheie:

  • Are la bază modelul BMW M440i Gran Coupe xDrive, dar în locul motorului standard B58 (374 CP şi 500 Nm) este instalată o versiune modificată a vechiului motor N54 cu două turbocompresoare. Inginerii Alpina sunt fideli acestei unități de propulsie, inclusiv pentru că mai uşor se turează şi trage mai bine la rotaţii mici.
  • Printre modificările făcute se numără: o cursă a pistonului mărită de la 89.6 la 90 mm (astfel încât cilindreea a crescut de la 2.979 la 2.993 cm3), un raport de compresie redus de la 10.2:1 la 9.3:1, noi turbocompresoare mai productive și un nou sistem de evacuare a gazelor de eşapament, etc. Drept rezultat se generează 495 CP şi 730 Nm (modelele Alpina B3 oferă cu acelaşi motor 462 CP şi 700 Nm, iar un M4 Competition cu motorul S58 biturbo – 510 CP şi 650 Nm).
  • Având o greutate de 1.965 kg, poate accelera până la 100 km/h în 3.7 secunde (un coupe M4 Competition xDrive are nevoie de 3.5 secunde, fiind şi mai uşor cu 100 de kg). Viteza maximă îi este limitată la 301 km/h!
  • Cutia de viteze automată cu opt trepte are setări modificate, sistemul de tracțiune integrală dispune de un ambreiaj ranforsat care conectează puntea frontală, iar diferențialul posterior este controlat electronic.
  • Suspensia maşinii este una cu accent pe sportivitate, dar şi pe confort: include amortizoare adaptive, cu diferite arcuri și stabilizatori mai groşi. Iar pentru a crește rigiditatea corpului, bretelele de sub capotă prinse cu două şuruburi au fost înlocuite cu amplificatoare originale cu patru puncte de atașare.
  • Liftback-ul mai este echipat cu un mecanism adaptiv de direcție. Frânele cu etriere cu patru pistoane pe puntea din față sunt de la originalul BMW M440i, însă discurile de frână de la Alpina sunt mai mari: 395 vs 348 mm. Discurile spate sunt standard (345 mm). Opţionale sunt frâne carbo-ceramice, ca la un M4.
  • Estetic vorbind, un Alpina B4 Gran Coupe se deosebește de un M440i GC prin bare de protecţie originale, terminaţii de eşapament şi jante tradiţionale de 20 inci cu multiple spiţe.
  • Printre altele: se pot aplica autocolante Alpina pe caroserie, se modifică panoul de bord cu grafică proprie, se poate dezactiva senzorul tactil de pe joystick-ul iDrive, se pot monta padele sau butoane de firmă Switch-Tronic pentru schimbarea manuală a treptelor cutiei de viteze, se poate retapiţa complet habitaclul cu piele delicată Lavalina, etc.

Noul Alpina B4 Gran Coupe poate fi deja comandat. Primele livrări vor începe din iulie 2022. Preţul de start în Germania este de 91.800 euro. Pentru comparaţie, un BMW M3 şi BMW M4 Competition xDrive (ambele cu 510 CP) costă 96.800 şi 98.300 euro respectiv.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise