(video) AND: Formări izolate de polei sunt în zona centrală și sudică a țării
Administrația Națională a Drumurilor informează că în contextul temperaturilor scăzute din această noapte, care au dus la formarea ghețușului pe unele drumuri naționale și la ninsoarea înregistrată în mai multe sectoare din centrul și nordul țării, drumarii au intervenit în ultimele 12 ore pe drumurile naționale cu lucrări de patrulare și combatere a lunecușului.
În procesul tehnologic desfășurat, au fost implicate 103 de utilaje speciale și 212 muncitori. În cadrul acțiunilor de combatere a ghețușului, au fost răspândite 947.8 de tone de sare tehnică mecanizat și 41 tone de sare tehnică răspândite manual. Pentru combaterea ghețușului, au fost utilizate 112.8 tone de materiale antiderapante răspândite mecanizat, precum și 8.5 tone de materiale antiderapante, răspândite manual.
Drumarii au intervenit în decursul nopții pe sectoare din mai multe raioane, precum: Bălți, Fălești, Cimișlia, Briceni, Dondușeni, Edineț, Hîncești, Telenești, Drochia, Glodeni, Rîșcani, și altele. La această oră, circulația rutieră pe drumurile naționale este asigurată în condiții de iarnă, cu formări izolate de polei în zona centrală și sudică!
Având în vedere condițiile meteorologice specifice sezonului rece, Administrația Națională a Drumurilor recomandă tuturor participanților la trafic să circule cu prudență, să adapteze viteza la starea carosabilului și să se asigure că vehiculele sunt echipate corespunzător pentru iarnă.
Reamintim cetățenilor că, pentru a solicita intervenția drumarilor sau pentru a semnala alte situații de urgență, pot contacta în regim non-stop Serviciul Operativ AND la numerele de telefon: (+373) 78 337 744 și (+373) 60 477 117, disponibile și pe Viber/WhatsApp.
Îndemnăm participanții la trafic să evite manevrele riscante și să respecte regulile de circulație!
Vezi și: (video) Poliția anunță despre mai multe sectoare de drum pe care se înregistrează polei și ghețuș











Cmentariile sunt închise