(video) Au fost impresionaţi de cum arată? Maşina răpită de doi tineri din Chişinău

Au fost impresionați de cum arată şi au dorit să-i încerce performanțele? Doi tineri de 16 și 18 ani, locuitori ai capitalei, au fost reținuți de ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție a sec. Rîșcani pentru o maşină răpită.

Totul s-a întâmplat încă în ziua de 22 august, când polițiștii fost sesizați de un bărbat care a comunicat că i-a fost răpit automobilul de marcă BMW, unul modificat cel puţin cu stopuri de la o altă maşină pentru a arăta ceva mai sportiv, care era parcat pe str. Andrei Doga. Suma prejudiciului a fost estimată la 100.000 de lei.

Suspecții în comiterea infracțiunii au fost stopați la scurt timp de către un echipaj INSP. Ca urmare a măsurilor demarate de ofițerii de investigație și urmărire penală, suspecții au fost reținuți și escortați la inspectorat pentru audieri.

În cadrul acțiunilor procesual penale aceștia și-au recunoscut vina, comunicând că au răpit automobilul cu scopul de a se plimba prin oraș. Tinerii nu sunt la prima abatere de la lege, anterior fiind cercetați penal pentru infracțiuni similare și jafuri.

Actualmente ei sunt cercetați penal în stare de libertate şi riscă pentru ce au comis amendă de până la 67.500 lei sau până la cinci ani de închisoare.

Cmentariile sunt închise