(video) Au generat situaţii de accident pentru că nu au putut împărţi drumul. Iată cum s-au purtat doi şoferi pe str. Meşterul Manole

0

Uitând că nu se află doar ei pe drum şi că încalcă mai multe reguli de circulaţie rutieră, doi şoferi nu au ezitat să-şi rezolve conflictul iscat cu abateri grave de la normele elementare de siguranţă rutieră. Pe strada Meşterul Manole din capitală aceştia chiar s-au luat la întrecere pentru a-şi da lecţii unul altuia.

Imaginile publicate de un membru al grupului InfoTrafic.MD arată că totul s-a început imediat după sensul giratoriu de la intersecţia cu bd. Mircea cel Bătrân. Iniţial cei doi conducători au accelerat intensiv şi rulau paralel foarte aproape unul de celălalt, după care a urmat o sesiune de „intimidări” tradiţionale prin oprirea bruscă a primului în faţa celui din urmă.

Cum s-a încheiat conflictul nu se cunoaşte, deşi martori ale celor întâmplate au fost şi foarte mulţi pietoni. Însă cert este că ambii şoferi se califică, fără alte dovezi, pentru a fi sancţionaţi pentru comportament agresiv cel puţin.

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi imagini foto/video prin secţiunea Contact, pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata