(video) Auto Shanghai 2019: Premieră mondială – Noul Lexus LM, un monovolum compact de lux
Acesta este noul Lexus LM! Nu este nevoie de a fi un expert în maşini pentru a recunoaşte că acest “experiment” este o reinterpretare a popularului monovolum compact Alphard, dar şi Vellfire, ambele produse de Toyota pentru piaţa din Japonia şi câteva state din împrejurimi.
Spre deosebire de aceste două maşini, noul produs Lexus va încerca să devină un produs mai internaţional, care va fi, potrivit producătorului, disponibil în China şi pe câteva pieţe asiatice selectate.
Toyota Alphard și “sora” sa cu accente sport Vellfire există la comandă în două specificaţii generale: Standard și Executive Lounge. Pe o maşină cu specificaţii Executive Lounge, în nivel de echipare superior, al doilea rând de scaune dintr-un total de trei poate fi înlocuit cu doar două individuale, care sunt mai mari decât cele obişnuite şi mai dispun de funcţie de masaj.
Pentru cei care doresc şi mai mult confort există specificaţia de top numită Royal Lounge, care transformă modelele Alphard/Vellfire în nişte movolume exclusiv cu patru locuri, cu doar două scaune în a doua jumătate a habitaclului. Scaunele sunt chiar mai confortabile decât cele care vin cu specificaţia Executive Lounge (se pot întinde până formează un pat aproape plat).
Pe lângă acestea există un perete despărţitor care formează o cabină de intimitate, în care este încorporat un ecran mare şi o bară audio JBL. Pasagerii au acces şi la un mini frigider.
Pentru Lexus LM, o astfel de specificaţie Royal Lounge vine standard şi se cunoaşte acest lucru prin detalii. Descris ca fiind “o experiență de neegalat pentru clienţii care au şoferi personali”, primul MPV al brandului japonez are de asemenea doar patru locuri. Cele două scaune posterioare sunt umplute cu spumă poliuretanică de înaltă densitate, care oferă un suport ideal împreună cu un nivel de confort similar unui fotoliu. Pe lângă o mulţime de comenzi de reglare, sunt disponibile şi sisteme de încălzire şi ventilare a acestora.
Automobilul a mai fost dotat cu un ecran de 26 de inci, un frigider, nişte suporturi pentru umbrele, un geam cu sticlă electrochromică (poate deveni opacă sau transparentă la apăsarea unui buton) şi o consolă centrală cu panou tactil printre altele.
De pe acest monitor se controlează poziția scaunelor, funcția de relaxare, climatizarea și sistemul audio premium Mark Levinson. Acesta din urmă este un upgrade consistent comparativ cu sistemul JBL din echiparea Royal Lounge al maşinilor Toyota, în timp ce diagonala televizorului este mai mare cu doi inci aici.
Că tot vorbim despre un Lexus, fără careva accente exotice în stilul companiei nipone nu s-a putut. Marea majoritate a habitaclului este acoperită cu piele fină şi noi inserţii decorative făcute cu inspiraţie din arta vopsirii cu cerneală – Gin-Sui-Boku (Silver Ink).
Nu au fost făcute publice imagini, însă LM va putea exista şi într-o configuraţie cu şapte locuri pentru pasageri, pentru cei care intenționează să-l folosească ca un transport de familie, însă evident fără un perete despărţitor. O astfel de maşină va avea trei rânduri de scaune în stilul specificaţiei Executive Lounge de la Toyota, care oferă scaune individuale premium pentru primele două rânduri și o banchetă pentru rândul al treilea. Scaunele din rândul din mijloc se deosebesc prin cotiere mai late care oferă un suport mai bun, spune Lexus.
Estetic vorbind, noul LM poartă o grilă de radiator (spindle grille) cu mai multe accente cromate, făcută în stilul ultimelor modele din gamă, dar semnificativ mai mare în dimensiuni. La fel sunt şi noile faruri triple beam LED, care includ lumini de zi sub forma unor săgeţi.
Părţile laterale ale caroseriei sunt scoase în evidenţă prin mai multe inserţii cromate pe praguri şi în zona geamurilor, dar şi de jantele cu spiţe multiple. În partea posterioară stopurile sunt conectate între ele şi despărţite de alte corpuri de iluminat, din nou, printr-o bandă cromată. Culorile disponibile pentru corpul maşinii sunt doar două: Black şi White Pearl Crystal Shine.
Partea frontală a cabinei de asemenea este făcută în stilul unor modele cunoscute Lexus, însă se deosebeşte printr-o tabletă poziţionată pe consola centrală.
Din punct de vedere tehnic, noul LM va fi pus la dispoziţie cu două motorizări: LM 350 cu un V6 pe benzină de 3.5 litri şi LM 300h cu o unitate de propulsie hibridă care are la bază un agregat de 2.5 litri (ciclu Atkinson) şi cu patru cilindri. Tracţiunea poate fi pe puntea din faţă sau una integrală.
Confortul în timpul rulării va fi asigurat de o suspensie adaptivă inovatoare are include amortizoare de şoc cu supape swing, introduse pentru prima dată pe noul ES.
Preţul de start şi o dată a lansării vânzărilor nu a fost anunţată. În imagini automobilul are un volan pe partea stângă, semn că va putea fi importat la mare dorinţă şi prin canale neoficiale şi în alte ţări 😉
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise