(video) Cum a comentat ministrul de Interne şi premierul ţării cazul amendării şoferului care şi-a lipit un abțibild pe maşină

Situaţia de acum câteva zile, în care şoferul unui taximetru a fost amendat pentru un abţibild lipit pe lunetă cu un mesaj de protest împotriva scumpirii carburanţilor, a ajuns până la urechile celor de la conducerea ţării!

Premiul Republicii Moldova şi ministrul Afacerilor Interne au comentat cazul, spunând că se vor lua măsurile necesare pentru a se stabili dacă acţiunile poliţistului au fost justificate.

Prim-ministrul Pavel Filip a cerut lui Alexandru Jizdan să examineze acest caz și să vină cu informații, menționând că “nimeni nu a anulat libertatea de exprimare în Republica Moldova”.

“Un polițist trebuie să zădărnicească acest efort al cabinetului de miniștri și a echipei de conducere de la MAI (cu referire la reformele aplicate). Nimeni nu a anulat libertatea de exprimare în Republica Moldova. Pentru că cineva vrea să fie deosebit, trebuie să arunce această umbră peste Guvern. Rugămintea mea este să examinați acest caz, cum s-a întâmplat, de ce a avut loc, măsurile care s-au luat și să ne informați, nu doar pe mine, dar și pe colegi”, a declarat premierul.

De cealaltă parte, şeful MAI a menţionat după şedinţa Guvernului de ieri seară că în acest caz a demarat o anchetă.

“Este inacceptabilă abordarea. Cazul va fi examinat și urmează a fi depistate circumstanțele. Am fost informat imediat despre acest caz. Ca și exprimare liberă îl consider unul nepermis”, a declarat Alexandru Jizdan.

Ministrul a insistat pe ideea că nimeni dintre șoferii care au astfel de abțibilduri nu vor fi pedepsiți.

“Deja este dispusă de către MAI o anchetă și vom examina foarte atent. Doresc să dau asigurări că este un caz unitar și nu există nicio indicație de a pedepsi oamenii care și-au pus astfel de abțibilduri pe mașinile lor. Mai mult, noi discutăm cu oamenii care protestează. Nu văd niciun motiv și nici legislația nu prevede pedepsirea oamenilor pentru așa ceva. În funcție de situație o să solicit INP să vină cu unele precizări asupra acestui caz”, a adăugat Jizdan.

Ulterior ministrul a publicat şi o postare pe Facebook în acest sens.

Vezi şi: (video) „Calculele din metodologia care stabileşte preţurile la carburanţi trebuie să le poată face fiecare cetăţean”

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/