(video) Cum e să dormi într-un smart? Istoria italianului care face înconjurul lumii şi a trecut şi prin Moldova
Un italian, care şi-a început o călătorie a vieţii din ziua de 7 octombrie 2019, a ajuns abia acum să viziteze şi ţara noastră. L-am surprins şi noi pe Claudio Quercioli şi am avut ocazia să discutăm cu el, realizând un vlog pe care îl ataşăm în cele ce urmează.
Bucătar de profesie, acesta şi-a început aventura prin ţările europene şi a făcut deja un tur prin majoritatea dintre ele, ajungând să treacă şi prin câteva ţări din Orientul Mijlociu. O destinaţie finală setată este Canalul Mânecii care leagă Marea Britanie de Franţa, iar la momentul publicării acestui articol se află pe teritoriul Ucrainei.

Dar asta nu este tot! Italianul intenţionează chiar să facă înconjurul lumii, pe etape, cu pauze pentru a munci şi a-şi aduna din nou bani pentru astfel de vacanţe, şi oricum va face uz de smart-ul său de primă generaţie pe care l-a condus deja câteva mii bune de km cu peripeţii.
Şi, deşi nu este o maşină deloc spaţioasă şi foarte comodă, Claudio ne-a demonstrat că este posibil de călătorit cu vehicule de orice talie – important este de avut un scop bine definit şi entuziasm. Au existat şi momente când nu avea alternativă şi trebuia să doarmă chiar în automobilul său, arătându-ne cum făcea asta.
Călătorul urmează să viziteze din nou Republica Moldova în această primăvară şi să vadă de data aceasta mai multe lucruri frumoase. Până atunci va rămâne cu prime impresii pozitive şi cu mai multe suvenire înmânate de cei de la smart club Moldova care l-au şi întâmpinat, făcând cunoştinţă şi invitându-l la noi în prealabil.
Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.





Cmentariile sunt închise