(video) Curbă cu surpriză. Imediat după o depășire ilegală un șofer a văzut o mână ridicată de polițist
Graba strică treaba. Așa a fost intitulată o secvență video surprinsă de camera de bord a unui moldovean care se deplasa pe traseu conform RCR. Graba, adică treaba unui conducător de Toyota Land Cruiser, a fost dată peste cap de un polițist. Unul pe care primul cu siguranță nu l-a așteptat să apară.
Șoferul ar fi fost sancționat cu maximum 600 de lei și două puncte de penalizare, atât cât constituie penalizarea pentru încălcarea marcajului. Asta dacă nu i s-au găsit și careva amenzi nestinse în cont…
Imaginile reprezintă încă o lecție pentru orice șofer, însă nu pentru a avea teamă de polițiști, ci acea teamă de a implica oameni absolut nevinovați în decizii nechibzuite, neconforme legii și uneori chiar pline de indiferență.
Amintim că în Republica Moldova este oficial INTERZISĂ orice depăşire cu ieşire pe banda de circulaţie în sens opus pe sectoarele de drum cu câmp vizual limitat.
Totodată, înaintea depăşirii, conducătorul vehiculului trebuie să se asigure că:
- poate efectua depăşirea fără a pune în pericol sau a stînjeni circulaţia din sens opus,
- banda pe care urmează să se angajeze are un spaţiu suficient şi viteza vehiculului ce urmează a fi depăşit permite executarea acestei manevre,
- poate reveni pe banda precedentă fără a stînjeni vehiculul depăşit.
Vezi și: Şoferul care a comis încălcări pe strada Calea Orheiului se justifică. Reacţia INSP
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!
Cmentariile sunt închise