(video) Curios! Prima reţea de „autostrăzi” din lume ar fi fost descoperită în junglele din America Centrală

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Un nou studiu realizat cu ajutorul tehnologiei de ultimă oră a scos la iveală aproape o mie de aşezări antice mayaşe, inclusiv 417 de aşezări necunoscute anterior, legate prin ceea ce ar putea fi considerată drept prima reţea de autostrăzi din lume, ascunsă timp de milenii în jungla deasă din nordul Guatemalei şi sudul Mexicului, scrie Reuters.

Aceasta este cea mai recentă descoperire a unor centre mayaşe vechi de circa 3.000 de ani şi a infrastructurii aferente, conform unui comunicat emis de la o echipă de la fundaţia de cercetări antropologice FARES din Guatemala care supraveghează aşa-numitele studii făcute cu tehnologia LiDAR.

Toate structurile recent identificate au fost construite cu câteva secole înainte de apariţia celor mai mari oraşe-stat mayaşe, care s-au remarcat prin importante realizări umane în arii precum matematică sau scris.

Tehnologia LiDAR foloseşte avioane pentru a emite impulsuri de lumină în pădurea deasă, ceea ce le permite cercetătorilor să vadă dincolo de vegetaţie şi să cartografieze structurile antice aflate dedesubt.

Printre detaliile dezvăluite în urma celei mai recente analize se numără şi primul sistem extins de „autostrăzi sau super-autostrăzi” din piatră din lumea antică, potrivit cercetătorilor.

Aproximativ 177 de kilometri de drumuri spaţioase au fost dezvăluite până în prezent, unele dintre acestea măsurând aproximativ 40 de metri lăţime şi având o înălţime faţă de sol de până la 5 metri!

În cadrul studiului Cuenca Karstica Mirador-Calakmul (vezi în el mai multe date şi imagini), care vizează o regiune cuprinsă între jungla Peten din nordul Guatemalei şi statul Campeche din sudul Mexicului, cercetătorii au identificat, de asemenea, piramide, terenuri pentru jocuri cu mingea şi importante sisteme de ingineria apelor, inclusiv rezervoare, baraje şi canale pentru irigaţii.

„Acest lucru demonstrează complexitatea economică, politică şi socială a ceea ce se întâmpla simultan în toată această zonă”, a declarat cercetătorul principal Richard Hansen.

Cele mai recente descoperiri datează din timpul aşa-numitei perioade preclasice mijlocie până la cea târzie, din jurul anilor 1.000-350 î.e.n., multe dintre aşezări fiind controlate, potrivit estimărilor, de metropola cunoscută în prezent drept El Mirador, cu mai bine de cinci secole înainte de apogeul clasic al civilizaţiei mayaşe, când zeci de centre urbane importante au prosperat în regiunea în care se află în prezent Mexic şi America Centrală.

Cmentariile sunt închise