(video) KIA oferă detalii despre platforma şi sistemele de propulsie ale noului Sorento

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

KIA Motors Corporation a dezvăluit astăzi detaliile noii platforme și ale sistemelor de propulsie pentru noua generație a modelului Sorento. El va fi primul SUV bazat pe o absolut nouă platformă a producătorului sud-coreean în momentul când îi va demara producţia în masă, în cursul acestui an.

Având o structură compactă a compartimentului motor, console mai scurte și un ampatament mai mare, platforma permite un design nou, elegant și o ținută de drum îmbunătățită a automobilului, precum și o rulare confortabilă.

Vezi neapărat o galerie foto şi clipuri video teaser cu modelul:

(video/update) Aşa arată noul Sorento! KIA îl prezintă oficial înainte de premieră

Cei de la KIA spun că lungimea totală a noului Sorento a crescut cu 10 mm față de predecesorul său, în timp ce ampatamentul este mai lung cu 35 mm, ajungând la 2.815 mm. Cabina oferă acum mai mult spațiu decât multe dintre SUV-urile de clasă medie, în timp ce proiectarea inteligentă a habitaclului face posibil ca noul Sorento să ofere un spațiu de top pentru bagaje.

Când prima generație a modelului Sorento a fost lansată în 2002, aceasta a fost proiectată cu un șasiu separat de caroserie, un sistem robust, maximizând spațiul interior și caracteristicile de rulare pe toate tipurile de suprafețe. Trecerea la o structură unitară, cu caroserie autoportantă pentru a doua generație a modelului Sorento, în 2009, a marcat o modificare a  comportamentului și caracterului de rulare pe drum.

Însă noua platformă KIA pentru SUV-urile de clasă medie reprezintă un salt înainte la fel de important pentru următoarea generație Sorento, care permite automobilului să stabilească noi standarde în segmentul său pentru spațiu, practicabilitate, eficiență și calitate.

Pentru Coreea de Sud, Europa și America de Nord, structura și aspectul platformei găzduiesc noul sistem de propulsie puternic, turbo hybrid din familia Smartstream al modelului Sorento. Reprezentând prima implementare a electrificării în gama de modele Sorento, noul sistem de propulsie cuprinde un motor T-GDi de 1.6 litri (turbocharged gasoline direct injection), un motor electric de 44.2 kW (60 CP) și un pachet de baterii litiu-ion polimer de 1.49 kWh.

Motorul termic și cel electric produc o putere totală combinată de 230 CP și oferă un cuplu maxim de 350 Nm, asigurând emisii scăzute, cu niveluri ridicate de performanță datorită electrificării. Proiectarea inteligentă a a noii platforme a făcut ca bateria să poată fi amplasată fără impact asupra spațiului pentru pasageri sau pentru bagaje.

Noi sisteme de propulsie vor fi anunțate în viitor, acestea incluzând motoare pe benzină și versiuni puternice plug-in hybrid!

Dar până atunci, clienții coreeni și europeni vor mai putea alege, de asemenea, noul motor diesel din familia Smartstream, cu patru cilindri şi volum de 2.2 litri, care produce 202 CP și un cuplu de 440 Nm.

Acesta este cuplat la noua transmisie cu dublu ambreiaj și 8 trepte de viteză 8DCT „Wet Double-Clutch Transmission”, dezvoltată pentru a oferi modul lin de schimbare al treptelor de viteză oferit de transmisia automată convențională, în timp ce contribuie la îmbunătățirea eficienței față de transmisia de tip „dry DCT”.

De asemenea, încă un motor puternic din familia Smartstream, un T-GDi de 2.5 litri va fi disponibil în momentul lansării maşinii în Coreea de Sud și America de Nord, acesta dezvoltând 281 CP și un cuplu maxim de 421 Nm.

Cuplat la noua transmisie automată 8DCT, motorul turbo de 2.5 litri combină tehnologiile injecției directe și injecției multi-punct, permițându-i să-și adapteze subtil ciclul de combustie la diferite turații ale motorului, pentru a îmbunătăți performanța și eficiența în utilizarea zilnică.

Alături de noua sa platformă și sistemele de propulsie, noul Sorento implementează o gamă de caracteristici de siguranță și confort, avansate tehnologic, ce-l diferențiază astfel și mai mult de alte SUV-uri de clasă medie.

Primul sistem de frânare automată multi-coliziune (Multi-collision Brake system) dezvoltat de KIA, permite modelului Sorento să atenueze gravitatea coliziunilor secundare. Acesta aplică automat frâna în momentul în care airbag-urile s-au deschis în urma unei coliziuni inițiale, protejând astfel și mai mult pasagerii de un impact frontal sau lateral ulterior. Sistemul de frânare automată multi-coliziune (Multi-collision Brake system) va fi disponibil în funcție de piața de comercializare, împreună cu un total de opt airbag-uri, pentru a îmbunătăți și mai mult siguranța în urma producerii unei coliziuni, acestea incluzând airbag-uri centrale laterale și airbag-uri pentru genunchi pentru locurile din față!

De asemenea, în funcție de piața de comercializare, noul Sorento va fi disponibil cu un sistem Surround View Monitor (vizualizare 360 de grade), care poate fi accesat de la distanță prin intermediul smartphone-ului. Acesta permite utilizatorilor să verifice cu ajutorul smartphone-ului zona din jurul automobilului pentru a ușura parcarea.

Proiectat și dezvoltat pentru a face față oricărei provocări, noul Sorento își va face debutul în data de 3 martie 2020, la Salonul Auto Internațional de la Geneva.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...