(video) Depășirile regulamentare tot în siguranță trebuie făcute! Momentul unui accident produs în Suceava, care a luat viața unei familii
O familie întreagă și-a pierdut viața, joi, 26 decembrie, după ce mașina în care se afla a derapat și a intrat într-o autocisternă care venea din sens opus.
Accidentul cumplit s-a întâmplat pe traseul DN2 (E85) în localitatea Roşiori, comuna Forăşti din județul Suceava. Șoferul a încercat să reintre pe banda sa de mers, dar a pierdut controlul volanului.
Din imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se vede cum bărbatul aflat la volanul unui BMW Seria 8 (presa din România spune despre un M8 Gran Coupe), înmatriculat în Germania, a semnalizat dreapta, după ce a depășit în mare viteză două mașini.
A fost ultimul gest al șoferului, înainte ca mașina în care se afla împreună cu soția și cu fiica lor de 4 ani să derapeze și să se izbească violent de cisternă. În urma impactului a luat foc imediat și a ars complet, fără să mai poată ieși cineva. Pompierii sosiți la locul incidentului au identificat în mașină membrii familiei cu leziuni incompatibile cu viața.
Pompierii au lichidat incendiul care a cuprins autoturismul, însă mașina a fost distrusă în totalitate. Șoferul de 36 de ani, soția acestuia, în vârstă de 33 de ani, și fiica minoră de 4 ani, toți din comuna Țibănești, județul Iași, au murit în autoturismul BMW cuprins de flăcări. Familia venise din Germania ca să îşi petreacă sărbătorile acasă.
Autocisterna care circula pe direcția Roman către Suceava era încărcată cu produse lactate. În autocisternă se afla șoferul și soția acestuia, care au suferit leziuni minore, fiind transportați la spital. Testarea alcoolscopică a șoferului autocisternei a indicat un rezultat negativ.
Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei.
Vezi și: (video) Accident grav în Ploiești. Doi morți instant după sfârșitul unei curse stradale
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise