in , ,

LOLLOL

(video) Designerul DS Automobiles a arătat semnătura luminoasă neobişnuită a noului DS 4

Noua generaţie a modelului DS 4 va fi dezvăluită peste câteva zile. Până atunci puteţi vedea cum va arăta aproximativ şi ce dotări interesante va putea pune la dispoziţie, reieşind din segmentul din care va face parte.

DS 4 teaser

Primele detalii dezvăluite:

  • Va fi parte din segmentul C-Premium.
  • Va include tehnologii de ultimă oră și va marca un nou capitol în istoria mărcii DS Automobiles.
  • Designerii mărcii DS au conceput noul DS 4 pe o nouă versiune a platformei EMP2. Modulară, dinamică și sigură, noua versiune a platformei EMP2 este capabilă să găzduiască diferite tipuri de motorizări. Totodată, a fost dezvoltată pentru a obține proporțiile și performanța aerodinamică dorite. Raportul caroserie-roți este unic în segment și contribuie la o siluetă atletică și eficientă, cu o capotă nouă.
  • Noua versiune a platformei EMP2 introduce componente noi din materiale compozite, piese structurale presate la cald și elemente mai compacte, precum unitatea de aer condiționat, ceea ce eliberează spațiul de depozitare.
  • Noua versiune a platformei EMP2 a fost concepută pentru a respecta cele mai noi și mai stricte standarde de reglementare, fără a compromite greutatea structurii. S-au folosit soluții tehnice precum sudarea prin lipire (aproape 34 de metri de cordon adeziv, dar și puncte de sudură utilizate pentru structura mașinii), precum și elemente de suspensie și de direcție în totalitate regândite, ce oferă un confort la condus de referință, o rigiditate optimă a caroseriei și o responsivitate excepțională.
  • Va fi disponibil cu un sistem de propulsie plug-in hybrid de nouă generație: un motor pe benzină cu patru cilindri ce oferă 180 CP, asociat cu un motor electric de 110 CP, pentru un total de 225 CP. Cutia de viteze este una automată în opt trepte. La acestea se mai adaugă o baterie mai eficientă cu celule noi mai compacte și de capacitate mai mare, ce permite o autonomie electrică de peste 50 de kilometri.
Iată cum arăta vechiul DS 4 până când a fost scos din producţie în 2018
  • Habitaclul dispune de DS AIR, un sistem de ventilație inovator, cu orificii de ventilare foarte compacte, poziționate sus și prevăzute cu aripioare invizibile. Sistemul garantează o direcție optimă, în sus și în jos, a fluxului de aer și contribuie la designul pur adoptat de habitaclul modelului DS 4.
  • Va introduce DS EXTENDED HEAD UP DISPLAY – o experiență vizuală avangardistă reprezintă un prim pas către realitatea augmentată. Grație unei noi tehnologii imersive, informațiile esențiale pentru condus sunt proiectate direct pe drum. Folosind o iluzie optică, informații, precum viteza, sistemele de asistență la condus, navigația, mesajele de alertă sau chiar melodiile ascultate la bord sau apelurile primite sunt afișate la patru metri în fața parbrizului, o premieră pe acest segment.
  • Tehnologia senzorială și experimentală face parte din sistemul de infotainment, în totalitate regândit – DS IRIS SYSTEM. Noua interfață încorporează ergonomia unui smartphone cu o interfață tactilă, fluidă și reactivă, bazată pe ideea de profiluri în totalitate personalizabile grație widget-urilor. Setările și afișajul se încarcă automat atunci când utilizatorul urcă la bordul mașinii, astfel că toți pasagerii pot ajusta conținutul în funcție de nevoile lor. DS IRIS SYSTEM poate fi controlat prin voce și gesturi. DS oferă clienților săi cea mai bună soluție de recunoaștere vocală într-un limbaj natural. DS IRIS SYSTEM include un asistent personal care înțelege ce îi spui, pentru ca sistemul să execute ce vrei tu.
  • Iar cu DS SMART TOUCH vei putea activa oricare dintre funcțiile principale ale sistemului cu un simplu gest, fără a naviga sau a lua ochii de la drum. Ideal amplasat la îndemână, un ecran tactil reacționează la mișcările tale și recunoaște gesturile, precum mărirea și micșorarea distanței focale sau chiar scrisul de mână.
  • Sistemul multimedia şi cel de navigaţie se pot actualiza în timp real, în cloud.
  • Experiența de condus autonom de nivelul 2, deja introdusă pe modelele DS 3 CROSSBACK, DS 7 CROSSBACK și DS 9, primește un update major pentru DS 4, grație DS DRIVE ASSIST 2.0. Aceasta înseamnă o poziționare precisă a mașinii pe bandă, la care se adaugă noi funcții, precum depășirile semi-automate și adaptarea vitezei în curbe, în funcție de indicatoarele rutiere. DS DRIVE ASSIST 2.0 include senzori ce înregistrează tot ce se întâmplă în mașină și în împrejurimi, pentru a asista conducătorul auto. Cu ajutorul unui radar frontal, al radarelor amplasate la colțurile mașinii, unei camere video situate în partea de sus a parbrizului și grație inteligenței artificiale, sistemul analizează drumul și poziționează mașina în timp real, în funcție de împrejurimi.
  • Unul dintre atuurile modelului DS 4 este suspensia controlată electronic – DS ACTIVE SCAN SUSPENSION.  Tehnologia utilizează o cameră video amplasată în partea superioară a parbrizului, patru senzori de înălțime și trei accelerometri, care analizează în permanență natura drumului și reacțiile mașinii. DS ACTIVE SCAN SUSPENSION acționează în timp real și independent asupra fiecărei roți și ajustează modul în care suspensia este mai fermă sau mai moale, în funcție de imperfecțiunile drumului. Rezultatul este un confort îmbunătățit, indiferent de starea drumului.
  • DS NIGHT VISION este o altă tehnologie ce permite mărcii DS Automobiles să se detașeze de concurență. O cameră video cu infraroșu, amplasată la nivelul grilei DS 4 detectează prezența pietonilor și a animalelor în fața vehiculului pe o distanță de până la 200 metri și afișează imaginea pe instrumentarul de bord digital (şi avertizări pe head-up display) pentru ca șoferul să anticipeze pericolele și să reacționeze în consecință. Un real beneficiu în materie de siguranță ce asigură un condus odihnitor, chiar și pe timp de noapte.
  • Farurile de ultimă generație DS MATRIX LED VISION, mai subțiri și mai moderne, introduc tehnologiile Matrix Beam și Dynamic Bending Light (iluminat dinamic în viraje) pe modelul DS 4, pentru o identitate distinctivă și unică. Farurile DS MATRIX LED VISION sunt alcătuite din trei module LED, ce reprezintă semnătura mărcii DS Automobiles.
    • Modulul interior este utilizat pentru funcția fază scurtă. Modulul central rotativ poate să creeze un unghi de 33,5°; luminează marginea părții carosabile, amintind de farurile direcționale ce echipau modelul DS din anul 1967.
    • Modulul exterior Matrix Beam se aprinde pentru faza de drum. Este împărțit în 15 segmente care se aprind și se sting independent, în funcție de condițiile de trafic detectate. Sistemul se adaptează la condițiile de trafic, la unghiul volanului, viteză și condițiile meteo, cu cinci moduri pre-setate : oraș, zona rurală, autostradă, vreme nefavorabilă și ceață. Fasciculele detectează împrejurimile cu precizie și se adaptează pentru a putea rula cu luminile de drum, fără a deranja ceilalți participanți la trafic.
    • Farurile DS MATRIX LED VISION sunt completate de noile lumini de zi, formate din 98 de LED-uri.
View this post on Instagram

A post shared by Metroz thierry (@metrozthierry)