(video) Dictatorul fugar Bashar al-Assad și-a abandonat colecția de mașini scumpe

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Weekend fierbinte în Orientul Mijlociu. În Siria are loc în aceste momente o adevărată revoluție organizată de rebeli. Iar preşedintele sirian Bashar al-Assad a părăsit țara, fiind abandonat de armată şi de forţele de securitate în faţa ofensivei fulgerătoare.

Toți deținuții închiși pe nedrept au fost eliberați, iar mii de oameni se întorc bucuroși acasă în Damasc.

Conform ultimelor informații din surse, dictatorul și familia sa ar fi fost primiți în azil politic în Federația Rusă. Alte zvonuri i-ar declara decesul, după ce avionul în care a urcat a dispărut de pe radare după o bruscă micșorare de altitudine.

Oricare nu i-ar fi fost soarta, fuga sa contra cronometru nu i-a lăsat timp pentru a-și salva averea. O înregistrare video virală arată câteva zeci de automobile descoperite în garajul său.

Se pot observa câteva Toyota FJ Cruiser, un Aston Martin, două modele Ferrari, inclusiv un scump și rar F50, un Audi R8, câteva Mercedes-uri printre care un SLS AMG și alte modele de marcă Audi, BMW, Rolls-Royce, Bentley, Lamborghini (LM002 și Diablo), Land Rover, Lexus, etc.

Imaginile sunt o dovadă că, precum alți ”iubitori de putere absolută”, Bashar al-Assad era și un împătimit după mașini scumpe. De altfel, pentru ce le-ar fi adunat… Valoarea totală a parcului este de câteva zeci de milioane de dolari.

Vezi și: (video) Patru maşini exclusiviste pe care le are în garaj liderul cecen Ramzan Kadîrov

Cmentariile sunt închise