(video) Drag race: Acura TLX Type S vs Genesis G70 vs KIA Stinger GT

Băieţii de la Throttle House au decis să încerce forţele noului sedan sport Acura TLX Type S în faţa a doi concurenţi care vin din Coreea de Sud – Genesis G70 şi KIA Stinger GT. Care pe care? Te invităm să vezi din clipul ataşat!

Între timp ţinem să amintim pe scurt caracteristicile maşinilor, în specificaţiile lor americane:

  • Acura TLX Type S dispune de un V6 twin-turbo de 3.0 litri cu 360 CP şi 480 Nm. Motorul este cuplat la o cutie de viteze automată cu 10 trepte şi setări sport, în timp ce tracţiunea este integrală. Cântăreşte 1.915 kg. Poate face 0-97 km/h în aproximativ 5.0 secunde, iar viteza maximă urcă până la 250 km/h. Are peste ocean un preţ de start de 52.300 de dolari fără taxe.
  • Genesis G70 a fost ales pentru această întrecere în cea mai performantă configuraţie disponibilă – V6 twin-turbo de 3.3 litri (370 CP şi 510 Nm) + cutie automată în opt trepte + AWD. Are 1.790 kg. Poate face 0-97 km/h în aproximativ 4.5-4-7 secunde şi rula cu maxim 270 km/h. Preţ de start – 44.200 de dolari.
  • KIA Stinger GT împarte acelaşi tren de rulare cu Genesis G70, însă al său motor oferă cu 3 CP mai mulţi, deşi caracteristicile dinamice sunt aceleași. Greutatea îi este de 1.825 kg. Costă minim 43.690 de dolari.

Cmentariile sunt închise