(video) Este un record Guinness! O minge de golf a intrat într-o decapotabilă aflată la 277 de metri distanţă în mişcare

Jucătorul de golf Marcus Armitage a reușit să lovească o minge într-un mod în care a ajuns, la 277 de metri distanţă, în habitaclul unui BMW M8 Cabriolet care se deplasa cu viteză. În ciuda numeroaselor încercări anterioare, rezultatul final a fost recunoscut totuși ca un nou record Guinness. Precedentul a fost stabilit în 2012 şi l-a văzut implicat pe celebrul David Coulthard.

https://youtu.be/YNqyp8t3w68

Un covor de golf a fost așezat chiar pe pista aerodromului Elvington din Yorkshire, Anglia. Astfel, sportivul a trebuit să calculeze forța loviturii și direcția mingii lovite și să le sincronizeze cu vectorul și viteza mașinii. Cu alte cuvinte, să încerce să prezică punctul în care mingea și decapotabilul s-ar putea întâlni.

Descapotabila a fost condusă de un membru al echipei de curse BMW Motorsport Paul O’Neill. Mașina a fost pusă în mişcare cu câţiva zeci de metri înainte de punctul în care se afla Armitage, iar sarcina lui a fost să trimită mingea în zbor anume în momentul în care BMW-ul trecea pe lângă el.

Emoțiile lui Paul și Marcus, când au reușit să-și atingă obiectivul, au depășit în mod clar limitele obișnuite pentru britanici. Cu toate acestea, după o inspecție mai atentă, s-a dovedit că mingea a ajuns în maşină când mai avea de parcurs doar câțiva metri pentru a bate recordul anterior, motiv pentru care echipa a trebuit să o ia de la capăt. A fost nevoie de mai mult de o duzină de încercări pentru a obține rezultatul dorit, iar parbrizul modelului M8 a cedat într-un final.

În 2012, David Coulthard și jucătorul de golf Jake Shepard au participat la un eveniment similar. Realizarea lor a fost posibilă pe o distanţă de 250 de metri, însă a fost ceva mai dificilă pentru că interiorul unui Mercedes-Benz SLS AMG Roadster este considerabil mai compact decât cel al unui BMW M8 decapotabil.

https://youtu.be/VgKMGwfo5sg

Cmentariile sunt închise