(video) G-POWER introduce un concurent pentru noul BRABUS ROCKET 900. Este semnificativ mai ieftin şi poate atinge 366 km/h

BMW M5 există de 35 de ani, aproape la fel de mult ca și atelierul G-POWER, care este cu câțiva ani mai bătrân. Și, la fel ca tunerul german, automobilul s-a reinventat de peste trei decenii și a fost întotdeauna cea mai importantă referință a timpului său.

La începutul carierei sale, M5 s-a prezentat ca un sedan de dimensiuni medii relativ discret, cu un motor cu șase cilindri în linie și, din perspectiva de astăzi, cu 286 CP abia îmblânziți.

De atunci, însă, a fost transformat într-o veritabilă mașină super sport, a cărei generație actuală are un V8 twin-turbo puternic de 4.4 litri şi cu până la 625 CP.

Ultimul rezultat al celor de la G-POWER este noul G5M HURRICANE RR! După cum subliniază numele de familie RR, G-POWER a pus din nou mâna pe celebrul V8 twin-turbo de 4.4 litri (S63B44T4) și a realizat astfel încă o creștere a performanței: fișa tehnică a RR arată acum 900 CP și un cuplu maxim limitat la 1.050 Nm. Ca de obicei, atelierul realizează această creștere prin combinația de optimizări software și hardware.

După faza de dezvoltare din iarna 2019-2020 și activitatea pe standul dinamometric din aprilie 2020, G-POWER este gata să livreze acum G5M HURRICANE RR către clienți. Vehiculul a fost complet reproiectat, de exemplu printr-o conversie a motorului cu pistoane forjate și biele modificate, precum și un pachet de răcire mai mare și un grup motopropulsor ranforsat. Toate piesele motorului au fost măsurate și fabricate la comandă special pentru G-POWER. Turbocompresoarele din fabrică au fost înlocuite cu altele două mai puternice, cu zone de admisie și evacuare mărite, dar și carcase măcinate prin proces CNC.

În plus, G-POWER își instalează sistemul propriu de evacuare din oțel inoxidabil, inclusiv cu patru terminaţii de 101 mm fiecare, acoperite cu fibră de carbon, care sunt conectate la unitatea de propulsie prin conducte descendente, inclusiv convertoare catalitice sportive, pentru a completa programul de performanță G-POWER GP-900.

Pentru toate măsurile de reglare a motorului, G-POWER acordă o mare importanță unui pachet complet coerent, care garantează un condus exemplar, precum și o longevitate și fiabilitate neschimbată a motorului. Îmbunătățirea termică aduce o contribuție decisivă la aceasta, fiind favorizată de capota din carbon GP Venturi, care oferă, de asemenea, o valoare vizuală adăugată. Datorită tehnologiei sale “Dynamic Venting”, capota îmbunătățește ventilația compartimentului motorului. 

Jantele forjate HURRICANE RR de mărimi 9×21 și 10.5×21 inci vin cu anvelope Michelin de mărimi 285/30 și 295/30, asigurând și mai multă individualitate vizuală și o reducere a masei nesuspendate. Un nou set de bare de protecţie şi praguri laterale sunt, de asemenea, incluse în pachet.

Iar kitul de suspensie coilover G-POWER Variante 4 garantează o aderență perfectă a roţilor, care, pe lângă o gardă la sol reglabilă în intervalul 10-30 mm, mai permite, de asemenea, reglarea separată a compresiei şi reculului amortizoarelor.

De notat este că puterea de 900 CP a fost obținută fără “injecția cu vitamina B” folosită adesea de concurenți, cum ar fi metanolul sau stimulatorii de combustibil. Deși G-POWER specifică G5M HURRICANE RR ca având 900 CP, formularea este destul de conservatoare din timp ce pe standul dinamometric poate prezenta alte cifre. Puteţi vedea cadre din timpul unui test, care a fost efectuat independent pe un stand neutru la GeigerCars din München. Puterea totală poate depăşi 960 de CP!

Noul G-POWER G5M Hurricane RR, văzut drept un concurent pentru noul BRABUS ROCKET 900, poate accelera de pe loc şi până la 100 de km/h în doar 2.5 secunde (pentru comparaţie, un Bugatti Chiron face în 2.4 secunde), iar viteza maximă urcă până la 366 de km/h, motiv pentru care atelierul afirmă că a făcut cel mai rapid sedan din lume din acest punct de vedere!

Dar cel mai interesant este preţul conversiei pentru care nu a fost anunțată o limită: doar 115.000 euro cu TVA inclus în Germania (maşina stoc nu este inclusă în preţ)!

Anterior, cel mai proaspăt G-Power M5 Hurricane RR exista sub forma unui M5 E61 Touring. Motorul său de 5.0 litri a fost forţat să producă 820 CP şi 790 Nm de cuplu, suficienţi pentru a putea atinge 362 de km/h.

Vezi şi:

https://autoblog.md/video-drag-race-cel-mai-puternic-bmw-m5-din-marea-britanie-vs-noul-porsche-911-turbo-s/
https://autoblog.md/foto-g-power-poate-face-din-noul-bmw-m5-f90-un-monstru-cu-800-cp-iata-cat-costa-transformarea/
https://autoblog.md/foto-atelierul-g-power-este-gata-sa-sporeasca-puterea-9-motoare-care-pot-exista-pe-noul-bmw-seria-5/

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/