(video) Test Drive: Geely Atlas Pro – își merită banii?

Autor: Constantin MihalachiVideo: Victor Postică

Piața de mașini noi din Moldova este tot mai asaltată de modelele constructorilor chinezi de automobile. De fapt suntem în al doilea val al ascensiunii lor aici, primul fiind cel de prin anii 2005-2010 și care nu s-a soldat cu vreun succes.

Însă constructorii chinezi nu au stat pe loc. Aceștia nu doar au evoluat puternic în ultimul deceniu, dar au și reușit să ridice pe picioare mărci europene care erau pe pragul de a falimenta. Aici, desigur, mă refer la faptul că chinezii de la Geely au ajuns la o înțelegere cu Ford în anul 2010 pentru a cumpăra Volvo Cars.

Abia după această tranzacție, Volvo a început să înflorească. Mai întâi cu motoarele Drive-E și cu decizia de a nu mai pune propulsoare cu un volum mai mare de 2.0 litri pe modelele Volvo, ca un pic mai târziu să urmeze și actuala generație XC90.

Am făcut această introducere pentru că, dacă în trecut chinezii furau tot ce puteau în termeni de design de pe modelele europene de succes, acum vedem modele chineze de succes care sunt produsul unor parteneriate cu mărci europene, fie ele și deținute de chinezi! Un paradox, nu?

Atlas Pro ar fi unul din aceste modele… Acesta este cel mai mare Geely pe care îl puteți procura în Moldova la momentul de faţă și, la fel ca fratele lui mai mic, Coolray, oferă o sumedenie de dotări în schimbul unei sume de bani nu prea mari. Dar ceea ce m-a impresionat cu adevărat la Atlas Pro este garanția de 5 ani sau 150.000 km. Nu prea am văzut așa oferte de la constructorii chinezi prezenți în Moldova…

Dar să trecem acum la reportaj. Sper să vă placă testul nostru cu Atlas Pro. Vizionare plăcută!

Aici găsiți link spre canalul nostru de YouTube

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/