(foto/video) Premieră: Nissan Navara facelift – facelift mai mult sub caroserie

Nissan a actualizat modelul Navara, dar a un facelift în toată regula nu miroase. După patru ani de viață pe linia de producţie, versiunii europene a pick-up-ului i-a fost schimbat doar fundalul farurilor de top cu LED-uri: acum este de culoare neagră în loc de argintie. Pe de altă parte, singurul element nou care a apărut în cabină este sistemul multimedia NissanConnect cu funcționalitate avansată, cu ecran de 8 inci în loc de 7.

Mai are nevoie de ceva? Cei de la Nissan au considerat că al lor produs încă arată fresh, astfel încât s-au concentrat mai mult ca să-l facă mai atrăgător la capitolul echipamente şi dotări tehnice, pentru a face faţă concurenţei.

Ce s-a întâmplat deci sub capotă? Turbo dieselul 2.3 dCi, proiectat inițial pentru furgonete Renault, are un nou sistem de injecţie de tip common rail cu presiune crescută (2.200 în loc de 2.000 bar), compresie redusă (15.1:1 în loc de 15.4:1), răcire îmbunătățită și sistem modificat de tratare a gazelor de eşapament. Pentru Navara încă sunt disponibile versiuni cu 163 și 190 CP, dar dacă anterior era supra alimentat de două turbo compresoare doar propulsorul cel mai puternic, acum beneficiază de acest lucru şi cel mai tinerel. Cuplul maxim al motorului iniţial a crescut de la 403 la 425 Nm (versiunea cea mai puternică a păstrat ai săi 450 Nm).

Modelul actualizat Navara devine şi primul din toată gama care beneficiază de o nouă transmisie manuală cu şase trepte. Cutia se evidenţiază printr-o schemă diferită de comutare a treptelor (cea Reverse este situată lângă prima), optimizare şi un nivel redus de vibraţii. Ca şi anterior, în combinaţie cu motorizarea de top, se poate comanda o transmisie automată cu şapte trepte.

O altă noutate este că suspensia spate cu resorturi a plecat la pensie. În orice caz, acest lucru se aplică mașinilor europene, însă va fi păstrată cu siguranță pentru țările în curs de dezvoltare. Iar suspensia multi-link cu arcuri de pe puntea din spate, care anterior se oferea doar pentru versiunile scumpe ale maşinii, cu o cabină dublă, a fost modificată și întărită. Rezultatul: pick-up-urile cu “o cabină şi jumătate” pot lua acum la bord o greutate suplimentară cuprinsă între 55-95 de kg, iar maşinile cu o cabină dublă între 54-144 kg. Capacitatea de încărcare totală variază în funcţie de nivelul de echipare, de la 1.115 la 1.180 de kg.

Încă o noutate importantă este că Navara nu va mai fi oferită cu frâne cu tamburi pentru roţile din spate, acestea fiind înlocuite cu discuri! Pe lângă acestea, diametrul celor din faţă a fost mărit de la 296 la 320 de mm. Respectiv, jantele de 16 inci au dispărut şi acum pot fi comandate doar de 17 sau 18 inci.

Actualizatul Nissan Navara este deja disponibil pentru a fi comandat în Europa.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise