(video) GENEVA 2019: Premieră mondială – Noul hipercar electric Pininfarina Battista
Cel mai rapid şi cel mai puternic automobil italian de lux este electric şi se numeşte Pininfarina Battista, în cinstea lui Battista ‘Pinin’ Farina, fondatorul atelierului de caroserii Carrozzeria Pininfarina. Maşina a fost dezvoltată câţiva ani şi iată că acum este de serie, fiind prezentată în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva.
De menţionat că noul Battista va fi produs, juridic vorbind, de către nou formata companie Automobili Pininfarina GmbH cu sediul în Munchen, Germania, dar sub stricta supraveghere a lui Paolo Pininfarina, nepotul lui Battista și actualul președinte Pininfarina SpA.
Acesta este primul model al noii companii, care iniţial purta numele de cod PF0 şi a fost prezentat cu uşile închise la ediţia din 2018 a Pebble Beach Concours d’Elegance.
Hipercarul electric este făcut într-un nou stil corporativ şi pentru simplitatea şi eleganţa sa a fost numit PURA. În ciuda instalării unui tren de rulare complet electric, designerul şef Automobili Pininfarina Luca Borgogno a reușit să redea automobilului un aspect tipic unui supercar cu motor poziţionat central în faţa punţii posterioare.
Mai mult, asupra maşinii lucrează un grup de experți în domeniul auto care niciodată nu s-au mai reunit împreună pentru lansarea unui nou producător auto. Printre aceştia se numără specialişti de la Rimac sau Pirelli, dar şi alţii care au participat în dezvoltarea unor modele ca Bugatti Veyron și Chiron, Ferrari Sergio, Lamborghini Urus, McLaren P1, Mercedes AMG Project One, Pagani Zonda sau Porsche Mission E.
L-am văzut şi pe el la Geneva:
La bază are un şasiu monococ din fibră de carbon, peste care a fost montată o caroserie, dar şi un acoperiş, făcute integral din acelaşi material uşor şi dur. Designul exterior îl formează atât formele aerodinamice, cât şi numeroasele opţiuni de personalizare disponibile. Partea frontală este scoasă în evidenţă printr-o fâşie luminoasă care se întinde pe marginea capotei şi conectează vizual cele două faruri.
Peste montaţii din aluminiu dur se întinde un acoperiş care va fi standard de culoare neagră pentru contrast. Partea posterioară este dominată de un difuzor de aer impunător, în timp ce spoilerul activ îşi va face apariţia peste stopurile subţiri şi elegante la viteze mai mari. Portierele electromobilului sunt făcute în stil butterfly, iar portul de încărcare a bateriei este iluminat şi se află în spate.
Interiorul este doar pentru două persoane şi toate lucrurile de acolo sunt focusate pe şofer. În spatele volanului conducătorul va vedea doar un mic ecran cu informaţii esenţiale precum este viteza, în timp ce toate celelalte se vor găsi pe altele două mai mari, care stau de fiecare parte a volanului compact.
Prin ecranul din partea stângă se controlează funcţiile de dinamică și performanță, în timp ce pe cel din partea dreaptă sistemul multimedia şi navigaţia. Acestea au fost montate într-o poziţie perfect ergonomică: aproape de volan, aproape de mâini, și, prin urmare, aproape de linia de vizibilitate. Mai jos, și din nou pe acelaşi principiu de poziţionare, se găsesc nişte comenzi rotative de control a modurilor de rulare şi a transmisiei respectiv.
Opţiunile de materiale decorative şi tapiţerii nu sunt limitate. Mai există un sistem de iluminare ambientală şi unul audio performant. Un set de perne de aer şi sisteme de protecţie şi asistenţă nu vor lipsi.
Conducătorul auto va avea de asemenea posibilitatea de a-şi seta nişte setări audio unice fără nici o amplificare artificială. De obicei, proprietarilor de super maşini le place să audă cum sună un motor de înaltă performanţă, iar zgomotul autentic al lui Battista trebuie să se compare cu experiența dată. Astfel, Automobili Pininfarina creează un sunet specific, unul care trebuie să corespundă şi legislaţiei în vigoare: mașinile electrice care rulează cu sub 50 km/h trebuie să aibă o prezență sonoră.
Sub toată această “piele” frumoasă avem un tren de rulare electric, cu foarte multe componente livrate de Rimac (sistemul electric, sistem de alimentare şi baterie), care se găsesc şi pe al lor C_Two. Pentru mişcarea fiecărei roţi răspunde câte un motor electric cu magnet permanent, care sunt grupate în perechi şi deşi sunt adăpostite câte două într-un bloc comun, acestea lucrează independent unul faţă de altul. Agregatele au o durată de funcționare aproape nelimitată și nu necesită vreo întreținere periodică. Cuplul maxim este disponibil instant, iar schema a permis realizarea unui sistem de tracţiune integrală cu funcţie de vectorizare a cuplului.
Setul de acumulatori cu funcţie de încărcare rapidă DC (0-80% în 40 de minute), de 120 kWh, din mangan, litiu şi nichel este în forma literei T şi poziţionat în tunelul central şi după scaune pentru un centru de greutate scăzut şi o distribuţie de greutate între punţi aproape perfectă. Circuitele și sistemele de răcire se bazează pe un total de cinci radiatoare.
Subcadrele din fibră de carbon folosesc structuri de absorbţie a şocurilor unor eventuale impacturi, la fel din fibră de carbon şi din aluminiu.
Pentru frânare se folosesc mecanisme carbo-ceramice cu discuri de 390 mm pentru toate roţile şi etriere cu câte şase pistoane, care pot fi vopsite în orice culoare la alegere. Sistemul de frânare are evident o funcţie de recuperare a energiei şi mai este ajutat de eleronul activ care are funcţie de frânare cu ajutorul aerului.
Însăşi roţile sunt formate din jante de 21 de inci cu design exclusiv şi anvelope Pirelli P Zero dezvoltate special pentru această maşină. Despre suspensie se spune că este adaptivă şi ajustabilă electronic, cu setări specifice în baza celor cinci moduri de rulare disponibile.
Când va ajunge pe piaţă în 2020, Battista va fi cea mai puternică mașină vreodată proiectată și construită în Italia și va livra un nivel de performanță care este imposibil de realizat la moment de vreo altă maşină super sport stradală de serie cu motor cu ardere internă.
Mai rapidă decât un monopost de Formula 1 actual, va putea realiza sprintul 0-100 km/h în mai puţin de două secunde şi 0-300 km/h în mai puţin de 12 secunde, datorită celor 1.900 de CP şi 2.300 Nm de cuplu generaţi. Viteza maximă va putea depăşi 350 de km/h, iar autonomia va putea ajunge la 450 de km!
La Salonul Auto de la Geneva au fost prezentate trei maşini în trei specificații diferite ce reflectă potențialul de personalizare a celor doar 150 de exemplare care vor fi produse, evidențiate de Iconica by Automobili Pininfarina design pack pe modelul finisat în culoare Blu Iconica cu mai multe straturi de vopsea.
Al doilea este vopsit în culoarea gri satinată Grigio Luserna cu accente Blu Iconica şi elemente din aluminiu anodizat, iar al treilea pe care l-am văzut şi noi este acoperit cu o vopsea perlată Bianco Sestriere. De asemenea, pentru contrast, pe caroserie mai sunt văzute elemente din fibră de carbon sau din aluminiu anodizat în diverse culori, care se pot face prezente şi la interior printre opţiuni.
Asamblarea manuală a tuturor celor 150 de maşini va avea loc la sediul Pininfarina SpA din Cambiano, Italia. Dintre acestea, 50 sunt dedicate pentru piața din America de Nord, 50 pentru Europa și un alte 50 vor fi împărţite egal între Orientul Mijlociu și Asia. Vânzările în Europa vor începe în toamna anului 2020. Comenzile deja pot fi procesate. Preţul de start este de 2.000.000 de euro.
După Battista, compania Automobili Pininfarina intenționează să lanseze tocmai trei SUV-uri de lux electrice. Cel mai puternic va produce 953 CP, va avea o baterie de 140 kWh şi va putea face 0-100 km/h în mai puţin de trei secunde!
Mai trebuie de menţionat că Pininfarina SpA a fost cumpărată în decembrie 2015 de către concernul indian Mahindra & Mahindra Ltd. Noua companie Automobili Pininfarina este deţinută de către subdiviziunea producătoare de maşini a concernului, dar şi de compania tehnologică Tech Mahindra. În rândurile Automobili Pininfarina lucrează deja foşti angajaţi ai Audi şi Audi Sport, BMW, Bugatti, Jaguar Land Rover, Lamborghini, Lotus, McLaren, Mercedes-Benz AMG, Pagani, Porsche şi Volvo. Din luna martie a acestui an, Rene Wollmann, un specialist care a lucrat asupra lui Mercedes-AMG One a devenit șeful programului de supercaruri.
Secvenţe din evenimentul de prezentare:
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise