(video) GENEVA 2020: AutoBlog.MD despre noile Alfa Romeo Giulia GTA şi GTAm – pentru fani înrăiți şi colecționari

Afla Romeo a lansat pe neașteptate o versiune şi mai performantă a modelului său emblematic din gama actuală – Giulia. Se numeşte GTA, este un automobil stradal şi este dedicat celor mai înrăiți fani ai Giulia, dar şi colecţionarilor, ori mai bine zis tuturor norocoșilor care vor reuşi să pună mâna pe unul din cele doar 500 de exemplare.

Giulia GTA rămâne în continuare un automobil cu motor marca Ferrari, însă forţat să producă acum 540 de CP. Are un bodykit exterior optimizat aerodinamic şi mai multe elemente noi de caroserie, menite să îl facă mai dinamic în viraje. În plus, modificaţia GTAm arată la exterior şi mai agresiv, iar din habitaclu i-a fost eliminată bancheta din spate pentru a include unele elemente găsite de regulă pe maşinile care participă în diverse campionate sportive.

De notat că reducerea totală a greutății comparativ cu o Giulia Quadrifoglio se ridică la 100 kg, datorită adoptării unor materiale ușoare, cum ar fi fibra de carbon pentru arborele de transmisie, capota, acoperișul, bara de protecție față, arcurile roților din față, inserțiile de pe arcurile roţilor spate și carcasele scaunelor sportive specifice cu centuri de siguranță Sabelt în 6 puncte. Cei care vor alege să cumpere acest automobil se vor alege şi cu câteva bonusuri.

TOATE PREMIERELE ŞI REPORTAJELE DE LA SALONUL AUTO DE LA GENEVA

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

(video) Test Drive: Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio

Cmentariile sunt închise