(video) Ghinion pentru Lando Norris. Un scurt şuvoi de ploaie i-a luat de sub nas victoria de la Soci

Pilotul britanic Lewis Hamilton a obţinut duminică a 100-a sa victorie în Formula 1, cu prilejul Marelui Premiu al Rusiei de pe circuitul stradal de la Soci, succes care i-a adus şi poziţia de lider în clasamentul piloţilor. S-a întâmplat după ce pilotul McLaren Lando Norris „i-a cedat poziţia”.

Tot Hamilton a depăşit borna de 4.000 de puncte în F1, fiind primul pilot care-i reuşeşte acest lucru.

Menţiune: Pentru că videoclipurile din articol sunt protejate de drepturi de autor, acestea pot fi vizualizate doar pe Youtube şi nu direct de pe blog. Însă un click merită pentru a vedea cele mai tari momente ale cursei!

Hamilton, la al cincilea său succes la Soci din cinci curse, a beneficiat de schimbarea condiţiilor meteo, averse de ploaie în ultimele 3-4 tururi, când Lando Norris se afla pe primul loc.

Hamilton a intrat la boxe şi a schimbat cu pneuri intermediare, în timp ce Lando Norris a mai continuat două tururi, până la schimbul de pneuri, decizie care l-a costat victoria şi un podium la Soci. El s-a clasat al şaptelea într-un final.

Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a făcut de asemenea o cursă excelentă şi după ce a luat startul de pe ultimul loc a terminat cursa pe locul doi! Podiumul a fost completat de Carlos Sainz Jr, de la Ferrari, care a început cursa de pe a doua poziţie.

În clasamentul piloţilor, Lewis Hamilton a trecut pe primul loc cu 246.5 puncte, urmat de Max Verstappen – 244.5 puncte, Valtteri Bottas – 151 puncte, Lando Norris – 139 puncte, Sergio Perez – 120 puncte, etc.

La constructori, Mercedes-AMG ocupă primul loc cu 397.5 puncte, urmată de Red Bull Racing cu 364.5, McLaren -234, Ferrari – 201.5, Alpine Renault – 103, etc.

Cmentariile sunt închise