(video) Accidentul cu Bugatti din New York: Suma prejudiciului este incredibilă, iar şoferiţa care ar fi vinovată este încă în şoc

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

(update 11.06.2019) Aproximativ o săptămână în urmă, comediantul și actorul Tracy Morgan a fost implicat într-un accident public cu al său proaspăt-proaspăt cumpărat Bugatti. S-a întâmplat după doar o oră de la livrarea maşinii în valoare de două milioane de dolari de către un dealer din Manhattan.

Incidentul s-a întâmplat în metropola americană New York, hipercarul fiind atins pe partea laterală de un Honda CR-V, la volanul căruia se afla o femeie care şi-ar fi distras atenţia cu telefonul. Martori oculari au filmat primele secunde după accident şi imaginile ne arată prima reacţie a actorului.

S-ar fi părut că prejudiciul adus este unul minor, însă un nou raport susţine că reparaţiile îl vor costa pe Tracy Morgan o avere.

Potrivit TheBlast, citând „surse familiare cu situația”, în ciuda daunelor minime pe bara de protecție frontală şi pe aripa din stânga a supercarului francez, valoarea netă a pagubelor este de cel puţin 200.000 de dolari din cauza înregistrării accidentului de către compania de înregistrare a istoricului maşinilor Carfax. Dar pot fi adăugate urmările unui astfel de incident minor în istoria acestui Veyron? Răspunsul este unul afirmativ, asta pentru că la faţa locului a fost solicitată şi o ambulanţă, chiar dacă Tracy Morgan nu a avut nevoie de nici o îngrijire.

În ceea ce privește factura pentru reparaţiile de care are nevoie super maşina franceză, TheBlast mai notează că în cazul în care şoferiţa de la volanul Honda va fi găsită vinovată, asigurarea ei va acoperi doar o mică parte a prejudiciului, deoarece valoarea modelului Bugatti este mult peste limitele celor mai multe companii de asigurări. Mai mult, potrivit surselor, comediantul ar putea avea nevoie şi de alţi minim 50.000 de dolari din bugetul său pentru că maşina va trebui reabilitată la un dealer autorizat şi nu în vreun atelier.


(05.06.2019) Ghinion pentru un actor: A fost implicat într-un accident cu al său Bugatti proaspăt cumpărat

Actorul de comedie american Tracy Morgan, protagonist al serialului „30 Rock” şi fost colaborator al emisiunii TV „Saturday Night Live”, a fost implicat într-un accident rutier în New York.

Nu am fi scris despre asta dacă maşina în care se afla, un hipercar Bugatti, nu ar fi fost lovit de conducătorul unui Honda CR-V (o femeie).

Aflaţi că Tracy Morgan se afla la moment într-un Bugatti Veyron 16.4 Grand Sport rulat, produs în 2012, cumpărat chiar ieri de la un dealer din Manhattan în schimbul a două milioane de dolari! Accidentul s-a întâmplat după doar aproximativ o oră de la achiziţie. Automobilul super sport va necesita careva reparaţii, chiar dacă pagubele sunt nesemnificative.

Însuşi comediantul a declarat într-un tweet că nu a avut de suferit şi că se simte bine.

Vezi şi: (foto/video) Accident scump cu o versiune unică a supercarului Pagani Zonda

Vezi şi: (video) O şoferiţă a închiriat un Ferrari de 650000 de dolari şi a făcut accident în câteva minute

Vezi şi: (foto) Premieră: Primul accident cu implicarea celui mai nou Bugatti Chiron

FOTO: pagesix.com

FOTO: pagesix.com

FOTO: pagesix.com

FOTO: pagesix.com

FOTO: pagesix.com

FOTO: pagesix.com


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...