(video) Hamilton a câştigat cursa de F1 cu numărul 1000! Curiozități şi cifre din istoria campionatului

De support Pe 15 aprilie 2019

Lewis Hamilton a obţinut o victorie istorică în China, în cursa cu numărul 1000 din Formula 1. Podiumul de la Shanghai a fost completat de Valtteri Bottas și Sebastian Vettel. După această cursă, Hamilton a devenit lider în clasamentul general.

Menţiune: Pentru că videoclipurile din articol sunt protejate de drepturi de autor, acestea pot fi vizualizate doar pe Youtube şi nu direct de pe blog. Însă un click merită pentru a vedea cele mai tari momente ale cursei!

Diferenţa dintre britanic şi colegul său de la Mercedes Valtteri Bottas, plecat din pole-position la Shanghai, s-a făcut la start. Hamilton a plecat bine, l-a depăşit pe finlandez şi a condus permanent în Marele Premiu al Chinei.

Prima controversă a apărut la scurt timp după start: pentru a doua oară în acest sezon, Ferrari a intervenit cu ordine de echipă şi l-a obligat pe Charles Leclerc să îi cedeze locul 3 lui Sebastian Vettel. Aceasta a rămas şi ordinea pe podium – Hamilton, urmat de Bottas şi Vettel. Leclerc a sosit pe locul 5, în spatele lui Max Verstappen.

Lewis Hamilton este noul lider la general, cu 68 de puncte, şase în plus faţă de Valtteri Bottas.

Următoarea etapă de Formula 1 va avea loc pe 28 aprilie în Azerbaidjan, exact în duminica Paştelui.

Câteva curiozităţi despre Formula 1 sau cum s-a ajuns la cursa cu numărul 1000:

În 1950, la Silverstone, a avut loc prima cursă din istoria Formulei 1. La acea vreme, întrecerea era destinată doar piloților, în sensul că punctajele se adunau doar în dreptul acestora, nu și pentru constructori. “Campionatul mondial al piloților” a fost astfel înființat în 1949, cu un an înaintea primei curse oficiale de Formula 1, cu toate că această denumire încă nu fusese aleasă.
Abia din 1958 s-a decis înființarea unui “Campionat Mondial al Constructorilor” (câștigat de Vanwall), inspirat după primul “Campionat Mondial de Autoturism”, fondat în 1925. Chiar și înainte de 1950 s-au organizat mai multe întreceri premergătoare fenomenului care avea să devină Formula 1, însă regulamentele erau destul de vagi.
La acea vreme, în 1950, după o întrecere care a avut 7 etape, primul campion mondial a fost italianul Giuseppe Farina, la volanul unei Alfa Romeo, după ce l-a învins la limită pe colegul său Juan Manuel Fangio. Argentinianul avea însă să câștige campionatul mondial în anii 1951, 1954, 1955, 1956 și 1957, stabilind un record de 5 titluri mondiale, care a rezistat timp de 45 de ani, până când Michael Schumacher a devenit campion mondial pentru a șasea oară, în 2003.

În 1952 și 1953, numărul de curse pe sezon a crescut de la 7 la 15, Ferrari adjudecându-și 14, dintre care 11 au fost câștigare de celebrul Alberto Ascari. Din acel moment, Marele Circ a trecut printr-o mulțime de transformări și controverse.
Interesant este că, în acele vremuri, în calendar erau incluse și curse de Indy 500, fapt considerat o “anomalie”, având în vedere că circuitul american era unul oval, iar mașinile erau diferite. După 11 sezoane, Indy 500 a ieșit din calendar, în 1961.
O altă controversă a fost aceea că, până la începutul anilor ’70, erau acceptate și mașini de F2 la start. Cel mai cunoscut caz a fost în 1967, când Jacky Ickx a obținut al treilea timp în calificări, la volanul unei Matra MS5, la 10 secunde în spatele pole-ului antologic semnat de Clark, dar devansând nume faimoase de la volanul unor mașini de Formula 1 cu cilindree dublă: Stewart, Gurney, Surtees, Brabham sau Amon.

Astfel s-a ajuns la un adevărat război între cele două foruri, FISA și FOCA, iar urmarea a fost că rezultatele din Marele Premiu al Spaniei, din 1980, au fost anulate. Această cursă a fost și ea luată în calcul pentru ca FIA să ajungă la această cifră de 1000, care a fost sărbătorită în China.

Astfel, stingerea acestui război și întâlnirea de la Maranello au dus la semnarea primului acord Concorde, care a adus schimbări semnificative. S-a anunțat oficial că primul Campionat Mondial al Piloților, din 1950, a fost reunit cu Cupa Internațională a Constructorilor, care apăruse în 1958, sub un singur nume, iar astfel s-a născut Campionatul Mondial de Formula 1.

Primele titluri sub această titulatură au fost acordate în 1981. Nelson Piquet este primul pilot care a putut primi titulatura de Campion Mondial în F1, iar Williams a fost prima echipă care a deținut titlul de Campioană Mondială a Constructorilor în F1.

Cifre şi statistici:

0.01 secunde – cea mai mică diferență din istorie. Doar o sutime de secundă l-a despărţit pe britanicul Peter Gethin de suedezul Ronnie Peterson, la linia de sosire din Marele Premiu al Italiei din 1971. Gethin a câştigat atunci singura cursă din cariera sa.
1.78 – poziţia medie a argentinianului Juan Manuel Fangio pe grila de start. Cvintuplul campion mondial a participat la 51 de curse, a înregistrat 29 de pole-position-uri şi nu a coborât niciodată sub locul 8 pe grilă.
2 – Doar două ţări au organizat neîntrerupt curse de F1, de la prima ediţie, din 1950: Marea Britanie (trei circuite) şi Italia (două circuite).
3 – Doar trei piloţi au câştigat o cursă la debutul lor în Marele Circ: Giuseppe Farina (Marea Britanie, 1950), Johnnie Parsons (Indianapolis, 1950) şi Giancarlo Baghetti (Franţa, 1961).
9 – Sebastian Vettel deține recordul de victorii consecutive, stabilit în 2013, când a câștigat în total 13 curse.
10 – Marea Britanie a dat cei mai mulţi campioni mondiali – 10: Hamilton (5 titluri), Stewart (3), Clark (2), Graham Hill (2), Hawthorn (1), Surtees (1), Hunt (1), Mansell (1), Damon Hill (1) şi Button (1).
11 – Sezonul 1982 a avut cei mai mulţi câştigători de curse – 11: Alboreto, Arnoux, De Angelis, Lauda, Patrese, Piquet, Pironi, Prost, Rosberg, Tambay şi Watson. Campion mondial a fost Keke Rosberg (Williams).
19 – Cele mai multe abandonuri, 19, au fost la Marele Premiu al Principatului Monaco din 1996. Doar trei piloţi au trecut linia de sosire, câştigător fiind francezul Olivier Pannis, urmat de David Coulthard şi Johnny Herbert.
22 – Britanicul John Watson a plecat de pe locul 22 al grilei de start şi a câştigat Marele Premiu al SUA, la Long Beach. S-a întâmplat în 1983. Nimeni nu a mai câștigat o cursă după ce a plecat de pe un loc atât de îndepărtat.
23 – Lewis Hamilton a câștigat 23 de Grand Prix-uri diferite. De exemplu, el a câștigat în trecut toate cursele care vor avea loc pe circuitele din acest sezon.
34 – De la prima ediţie, 34 de ţări de pe cinci continente au organizat curse de Formula 1.
41.74% – Ocuparea primei poziţii pe grila de start nu garantează succesul într-o cursă, doar 41.74 % dintre aceşti piloţi reuşind să se impună.
70.67% – Andrea de Cesaris a luat startul de 208 ori în F1, dar a trecut linia de sosire doar de 61 de ori. El a abandonat în 70 la sută din cursele la care a participat.
91 – Cele mai multe victorii, 91, au fost obţinute de Michael Schumacher în 308 curse. Schumacher deţine şi recordul de titluri mondiale, şapte.
93.75% – McLaren a câştigat 15 curse din 16, în 1988, o rată de succes de 93.75 la sută.
98 – Italianul Ricardo Patrese a aşteptat 98 de curse între a doua şi a treia sa victorie, adică şase ani şi jumătate.
107 – 107 piloţi au câştigat cel puţin o cursă în carieră.
130 – Australianul Mark Webber a aşteptat 130 de curse înaintea primei victorii în Formula 1.
183 – Neo-zeelandezul Chris Amon a condus 183 de tururi în 96 de grand prix-uri, dar nu a câştigat niciunul.
370.1 – Recordul oficial de viteză în F1, 370.1 km/oră, îi aparţine lui Kimi Raikkonen, stabilit în 2005, la MP al Italiei, când pilota pentru McLaren-Mercedes.
774 – De la prima ediţie, 774 de piloţi au luat startul în Formula 1.
83.992 – Spaniolul Fernando Alonso a parcurs 83.992 de kilometri în 312 curse, putând astfel să înconjoare de două ori circumferinţa Pământului.

În cele 999 de curse care s-au desfăşurat până la Marele Premiu al Chinei, 774 de piloţi care au reprezentat 39 de naţionalităţi au condus pe parcursul istoriei pe o distanţă totală de peste 300.000 de km, făcând 65.141 de tururi în 1.784 de ore de curse.

Sursă: Digisport

GALERIE FOTO: