(video) Hyundai Motorsport a câştigat în premieră titlul la constructori în campionatul WRC

Organizatorii Raliului Australiei, ultima etapă a sezonului actual de WRC, care trebuia să se înceapă de mâine, au anunțat anularea acesteia din cauza incendiilor de pădure din regiunea New South Wales.

După ce a încheiat Raliul Spaniei cu un avans de 18 puncte faţă de echipa aflată pe locul secund, Hyundai Motorsport a obţinut astfel automat titlul mondial la constructori în sezonul 2019 din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC).

“În primul rând, noi suntem alături de cei afectați. Rezultatul obținut reprezintă o realizare colectivă pe care o împărțim cu familia Hyundai din întreaga lume. Este un privilegiu să contribuim la consolidarea strategiei globale Hyundai”, a declarat Scott Noh, președintele Hyundai Motorsport GmbH.

“Gândurile noastre sunt îndreptate către cei afectați. A fost un sezon foarte disputat și ne-am fi dorit să luptăm până la capăt pentru acest titlu. Le mulțumesc tuturor. Ne vedem din nou la probele speciale în Raliul de la Monte-Carlo”, a menționat Andrea Adamo, directorul Hyundai Motorsport.

Clasament general constructori – Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC)*:

  1. Hyundai Shell Mobis World Rally Team – 380 puncte
  2. Toyota Gazoo Racing World Rally Team – 362 puncte
  3. Citroën Total World Rally Team – 284 puncte
  4. M-Sport Ford World Rally Team – 218 puncte

*rezultate provizorii până la validarea acestora de către FIA

Apropo, Hyundai Motorsport a semnat un contract pentru următorii doi ani cu Ott Tänak, un estonian în vârstă de 32 de ani care în sezonul trecut şi actual mai este de partea Toyota, tot el fiind şi pilotul campion al sezonului din 2019! El va concura pentru echipa coreeană la toate etapele din Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC). Pentru Tänak si Martin Järveoja, copilotul sau, prima etapa în culorile Hyundai Motorsport va fi Raliul de la Monte-Carlo, programat în perioada 23 – 26 ianuarie 2020.

Hyundai Motorsport a confirmat deja şi cei patru piloți care vor concura cu i20 WRC în sezonul următor, cel de-al saptelea pentru echipa în campionatul de raliuri. Thierry Neuville si Ott Tänak vor avea un sezon complet, în timp ce Dani Sordo și Sébastien Loeb vor împărți cea de-a treia mașină pe parcursul anului!

Calendarul pentru sezonul viitor include etape noi pentru Hyundai Motorsport, asa cum sunt cele din Kenya, Noua Zeelandă sau Japonia, iar obiectivul echipei este de a lupta pentru victorie în fiecare raliu.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/