(video) În Mexic, sute de oameni s-au strâns la “înmormântarea” unui automobil. Ce s-a întâmplat de fapt
În oraşul mexican Ojinaga sute de oameni s-au strâns să vadă cum este “înmormântat” un automobil. Maşina, un Nissan Micra de producţie locală, a fost câştigată de un bărbat în cadrul unei licitaţii, însă din câte se pare nu o va putea folosi multă vreme şi chiar deloc!
În baza unei condiţii impusă de organizatorul licitaţiei, compacta va fi scoasă din groapa din beton abia peste 50 de ani şi va putea fi utilizată atunci de urmaşii câştigătorului, scrie Oddity Central.
Cu această ocazie nu s-a ezitat transformarea automobilului într-o capsulă a timpului. Orice doritor a putut să-i lase în habitaclu fotografii, mesaje pentru generaţiile viitoare şi multe alte lucruri pe care le vor găsi oamenii peste cinci decenii.
Ulterior maşina a fost coborâtă în groapă cu ajutorul unei macarele şi tot cu aceasta s-a pus şi un capac.
Nu toţi au rămas impresionaţi de idee, asta pentru că foarte puţini oameni din acea regiune îşi pot permite cumpărarea unui automobil nou. Mai mulţi localnici au considerat că maşina ar putea fi folosită mai bine în acţiuni de binefacere, iar drept răspuns autorităţile au declarat că iniţiativa este a unei firme private.
Rudele bărbatului urmează doar să spere că până şi după 2068 în Mexic nu va fi interzisă utilizarea maşinilor cu motoare cu ardere internă. 🙂
Cmentariile sunt închise