(video) Incredibil. Vezi ce a făcut un american după ce maşinii i s-ar fi defectat cutia de viteze
Scene incredibile filmate de o cameră de supraveghere a traficului de pe o autostradă din statul american Ohio. Conducătorul unui SUV a ieşit de pe şoseaua magistrală dintr-un ambuteiaj şi a mers pe alte câteva drumuri până a ajuns într-o parcare, în tot acest timp rulând în marşarier.
Vezi şi: (video) A încercat să facă o întoarcere din viteză şi cu spatele. Manevra l-a costat scump
Reprezentanţii departamentului local de transporturi nu l-au găsit deocamdată pe conducătorul auto pentru a fi întrebat de ce a mers în plin trafic cu spatele. Solicitaţi de presă, câţiva experţi au fost de părere că, cel mai probabil maşinii i s-a defectat cutia de viteze, iar deplasarea se putea face doar în treapta Reverse.
În ciuda defecţiunii, şoferul nu s-a oprit cu maşina pe marginea autostrăzii de unde a pornit, ci a decis să meargă până la cea mai apropiată parcare.
Autorităţile au îndemnat oamenii la final ca să nu procedeze aşa cum a făcut acest şofer. În cazul unor defecţiuni se recomandă oprirea la marginea drumului şi solicitarea serviciilor specializate.
Cmentariile sunt închise