(video) La Comrat, mașinile au fost luate de ape la vale! Scene incredibile din sudul țării

0

Astăzi, 29 septembrie, angajații Inspectoratul General pentru Situații de Urgență sunt alertați în mai multe localități din țară pentru a interveni la lichidarea consecințelor ploilor abundente. De exemplu, în capitală, pe strada Uzinelor nr.142, pompierii au evacuat peste 1.000 de litri de apă care se scurgeau într-un magazin alimentar și au evacuat două persoane de acolo.

Potrivit subdiviziunilor teritoriale ale IGSU, pompierii sunt mobilizați pentru pomparea apei din mai multe gospodării din localitățile Tomai, Covurlui, Tochile – Răducani și Cuporani din raionul Leova, dar și localitatea Fetița din raionul Cimișlia.

În orașul Cimișlia, salvatorii au intervenit pentru pomparea apei din Liceul Teoretic Iona Creangă, iar în localitatea Fetița a aceluiași raion, angajații IGSU au efectuat lucrări de pompare din şapte gospodării particulare.

Potrivit informațiilor operative, precipitațiile au deteriorat şi două poduri din localitatea Tochile-Răducani, iar mai multe grădini au fost înnămolite în satul Colibabovca, raionul Leova.

Intervenție urgentă a salvatorilor are loc și în orașul Comrat, unde mai multe porțiuni de drum local sunt afectate de ploi. Peste 40 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență cu cel puţin opt autospeciale de intervenție și opt motopompe sunt mobilizați pentru a lichida consecințele în urma ploilor torențiale în orașul Comrat și localitățile din UTA Găgăuzia.

Pompierii au fost mobilizați pentru a efectua lucrări de pompare în 25 de gospodării de pe străzile Vinzavodskaia, Ialpug și Uzinelor a orașului Comrat, fiind evacuate nouă persoane din calea apelor. Angajații IGSU au efectuat lucrări de tractare a unui autobuz cu copii, care a rămas blocat în șuvoaie.

Salvatorii au fost alertați pentru pomparea apei din Casa de Cultură din orașul Comrat, după ce precipitațiile au pătruns în interior. La fața locului angajații IGSU continuă să acorde asistența necesară populației aflate în dificultate.

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi imagini foto/video prin secţiunea Contact, pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!

Iată care a fost situaţia în Chişinău:

https://autoblog.md/video-chisinaul-raurilor-de-apa-iata-cum-intampina-soferii-schimbarea-brusca-a-vremii/

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata