(video) Logan electric Made in Moldova! Cine îl face şi ce autonomie are
Dacia a lansat de curând a treia generaţie a modelului Logan, însă aceasta tot încă nu are o versiune electrică din fabrică. Între timp însă, există deja o mulţime de entuziaști din câteva ţări de pe glob, care au dezvoltat cu forţe proprii şi oferă nişte kituri de conversie a generaţiilor vechi pentru a putea fi transformate în electromobile!
Printre aceşti entuziaşti se numără şi o echipă din Republica Moldova. Proiectul a fost inițiat de trei ingineri din țară, care au muncit aproximativ un an la realizarea acestei inovații tehnologice. Conform creatorilor, după o încărcare, mașina ar putea rula pe drumurile din orașe pe o distanţă de până la 120 de km, notează TV8. În viitor această cifră ar putea creşte.
Echipa este în prezent în proces de scriere a proiectului pentru a-l putea înainta testării tehnice și pentru a primi autorizație. Doritorii de a-și instala un motor electric în propria mașină pot scoate din buzunare în jur de 7.000 de euro. Cine spune că este scump trebuie să ştie despre un avantaj: deținătorii vehiculelor electrice vor achita 30 de bani per kilometru, de cinci ori mai puțin decât în cazul unei mașini cu motor obișnuit.
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise