(video) Los Angeles 2023: Premieră – noua, a 9-a generație Toyota Camry
Toyota a dezvăluit peste ocean noua generație Camry, a 9-a la număr. Desenat și asamblat în SUA, noul Camry sporește, amplifică tot ceea ce iubesc șoferii la cel mai bine vândut sedan din Statele Unite, acum oferind mai multă putere, un aspect mai interesant, mai mult confort și mai multă manevrabilitate.
Poate cea mai mare noutate pe care o aduce este că va fi un autoturism exclusiv hibrid, cel puțin pe această piață, spunând astfel adio oricărui propulsor V6. Toyota spune că oferta de motorizări a fost concepută în efortul de a oferi electrificare pentru toți.
Caracteristici cheie:
- Noul Camry a fost desenat în studiourile de design CALTY din Newport Beach, California și Ann Arbor, Michigan. Oferă un aspect mai elegant și mai atletic. Toate echipările vor include faruri, lumini de zi și stopuri LED.
- Modelul va fi propus din start în echipările LE și XLE, SE și XSE. Fiecare din cele două perechi se deosebește în primul rând printr-un bodykit exterior, scaune, decorul interior, etc.
- Camry SE și XSE au un stil exterior sportiv, cu o linie elegantă a acoperișului și o caroserie cizelată. Au prize de aer aerodinamice funcționale, inspirate de curse, lamele frontale și un difuzor posterior, o terminație dublă de eșapament și o buză pe marginea hayonului. Camry XSE va promova stilul sportiv cu o grilă frontală asortată cu o culoare unică și o garnitură neagră pe portbagaj. Jantele pot măsura 18 sau 19 inchi respectiv. Doar XSE este valabil într-o combinație de două culori, cu un acoperiș negru. Accentul principal pe LE și XLE sunt elementele cromate.
- SE vine cu scaune decorate cu SofTex, cu accente sportive albe sau negre, în timp ce XSE adaugă un interior îmbrăcat standard în piele perforată într-o textură „shooting blade”. Interiorul XSE este disponibil în două culori: negru cu perforații căptușite cu albastru sau preferatul fanilor – Cockpit Red. Ambele echipări SE și XSE sunt echipate cu pedale sport standard din aluminiu și un volan îmbrăcat în piele cu padele în spatele său.
- LE va prezenta un interior inspirat de valurile oceanului, cu un material cu țesătură în relief, care se găsește pe ornamentele interioare și pe suprafețele scaunelor în nuanțele Boulder sau Black. Echiparea superioară XLE oferă în premieră pe Camry scaune din piele și din microfibră Dinamica, oferite în Light Gray sau Black. Un model matlasat din acest material poate fi găsit și pe panourile ușilor din față și pe tabloul de bord.
- Noua Camry are, de asemenea, un confort sporit al scaunelor. Inginerii Toyota au realizat acest lucru modificând forma și densitatea pernei scaunului și prin creșterea lungimii pernei. De asemenea, tetiera a fost înmuiată și mutată în spate. Acest confort poate fi extins cu echipările XLE/XSE prin scaune frontale încălzite și ventilate, opționale, care pot fi reglate pe trei niveluri. Aceste mașini vor avea o cabină mai silențioasă datorită sticlei laminate acustice standard din față.
- Modelul de nouă generație mai vine cu o cheie inteligentă standard cu buton de apăsare pentru pornire și un sistem automat de control al climatizării pe două zone, cu deflectoare dedicate și pasagerilor din spate. Echiparea XLE mai propune un scaun cu memorie pentru șofer și oglinzi laterale cu memorie opțional. Pentru un plus de confort, XLE are disponibile ștergătoare automate de parbriz cu senzor de ploaie.
- Și pentru prima dată la un Camry Hybrid, echipările XLE și XSE vor avea opțiunea de a adăuga un acoperiș panoramic cu o trapă electrică glisantă și cu un parasolar retractabil electric.
- Modelele LE și SE vin standard cu un panou de bord de 7.0 inchi, în timp de XLE și XSE au unul standard de 12.3 inchi, opțional pe acestea fiind un head-up display de 10 inchi. Sistemul audio multimedia Toyota include un ecran tactil standard de 8.0 inchi sau opțional unul de 12.3 inchi. Este standard compatibil wireless cu Apple CarPlay și Android Auto. Mai există un încărcător wireless și o combinație de porturi USB-A și USB-C (trei în față și două în spate indiferent de echipare).
- Accesul la o gamă largă de funcții de conectivitate este, de asemenea, disponibil. Toyota Audio Multimedia permite conectarea simultană a două telefoane prin Bluetooth. Mai este oferit un hotspot Wi-Fi care oferă conectivitate 4G pentru până la cinci dispozitive.
- Șoferii vor putea interacționa cu sistemul prin activarea tactilă și vocală. Cu ajutorul Asistentului inteligent disponibil prin Drive Connect, expresii simple precum „Hei Toyota” trezesc sistemul pentru comenzi activate vocal pentru a căuta direcții de orientare, a găsi puncte de interes (POI), a ajusta comenzile audio, a schimba temperatura cabinei și multe altele. Actualizările over-the-air (OTA) vor fi, de asemenea, disponibile.
- Mașinile vor oferi posibilitatea de a vă conecta abonamentele separate de Apple Music și Amazon Music la vehicul pentru control la bord. Sistemul JBL Premium Audio include nouă difuzoare.
- Servicii suplimentare conectate sunt disponibile și pe Camry. Pe un termen de probă de până la 10 ani, Safety Connect include un buton de asistență de urgență (SOS), asistență rutieră îmbunătățită 24/7, notificare automată despre coliziune și un tracker în caz de furt. Mai oferă șoferilor posibilitatea de a primi rapoarte de sănătate a vehiculului, alerte de întreținere și alte mementouri.
- O cheie digitală este disponibilă pentru Camry XLE și XSE. Cu o versiune de probă sau un abonament activ a Remote Connect, șoferii pot folosi cheia digitală prin aplicația Toyota și pot permite deblocarea pasivă a ușilor frontale și a hayonului sau pornirea prin apăsare în cabină folosind smartphone-ul ca cheie.
- Platforma TNGA-K nu s-a schimbat, dar s-au făcut revizuiri. Sub capotă, Camry vine standard cu a cincea generație Toyota Hybrid System (THS 5), care oferă o experiență de condus mai controlabilă și mai captivantă. Sistemul folosește două motoare electrice mai ușoare și mai compacte pentru a produce mai multă putere și performanțe sporite comparativ cu sistemul hibrid anterior.
- Când sunt asociate împreună, motorul pe benzină (natural aspirat) de 2.5 litri și cu patru cilindri, THS 5 și sistemul electronic de tracțiune integrală la cerere (AWD) de la Toyota au să ofere net combinat 235 CP – cu 30 de cai mai mulți decât generația încă actuală cu un sistem mecanic de tracțiune integrală. Versiunea cu tracțiune față va oferi maximum 228 CP.
- Tracțiunea integrală electronică la cerere (AWD), disponibilă de combinat cu orice echipare, a fost adaptată pentru a funcționa perfect cu sistemul hibrid. Sistemul AWD controlat electronic oferă o distribuție precisă a cuplului față-spate, la cerere, în conformitate cu condițiile de condus, pentru a sprijini accelerația la pornire, manevrabilitatea, eficiența consumului de combustibil și stabilitatea atunci când se conduce pe suprafețe alunecoase, cum ar fi zăpada. Capacitatea sistemului AWD provine de la un electromotor-generator spate dedicat, care furnizează automat putere roților din spate atunci când este necesar.
- Inginerii Toyota au reglat, de asemenea, noul sistem HEV la viteze mai mici pentru a reduce turația motorului pe benzină și pentru a crește puterea bateriei de tracțiune, pentru a oferi o accelerație satisfăcătoare și o senzație de cuplu.
- Toyota Camry va adopta, de asemenea, insigna Beyond Zero pentru a semnala angajamentul puternic al mărcii de a reduce emisiile de carbon și viziunea sa pentru un viitor neutru din punct de vedere al emisiilor.
- Noua Camry are, de asemenea, o suspensie reajustată pentru o capacitate de răspuns sporită și o manevrabilitate agilă, care adaugă un sentiment de fior atunci când se vor parcurge drumuri întortocheate. Echipările sport au o suspensie specifică reglată pentru sportivitate, cu un confort sporit, oferind în același timp stabilitate, manevrabilitate și încredere la volan mai mare.
- S-au reproiectat și mecanismele de frânare.
- Toyota Camry vine standard cu Blind Spot Monitor, care este conceput pentru a ajuta la detectarea și avertizarea de vehicule care se apropie sau sunt poziționate pe benzile adiacente, iar Rear Cross-Traffic Alert ajută la detectarea vehiculelor care se apropie de ambele părți în timpul deplasării în marșarier și avertizează cu un semnal vizual și sonor.
- Pentru cei care caută funcții suplimentare de asistență pentru șofer, echipările XLE și XSE sunt disponibile cu un pachet Premium Plus care include: Traffic Jam Assist, Front-Cross Traffic Alert, Lane Change Assist, Panoramic View Monitor și Front and Rear Parking Assist with Automatic Braking.
- Noul model mai vine standard, evident, cu suita de sisteme electronice Toyota Safety Sense 3.0 (TSS 3.0), din care fac parte: Pre-Collision System with Pedestrian Detection, Full-Speed Range Dynamic Radar Cruise Control, Lane Departure Alert with Steering Assist, Lane Tracing Assist, Road Sign Assist, fază lungă automată în faruri și Proactive Driving Assist.
Noul Camry va fi expus public în cadrul Los Angeles Auto Show 2023 în perioada 17-26 noiembrie. La dealerii americani va ajunge în primăvara lui 2024. La anul ar trebui să vedem și modelul pentru Europa.
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise