(video) Mai bine mai târziu decât niciodată. Noul preşedinte Toyota anunţă despre ce predecesorii au ezitat să facă
Mai bine mai târziu decât niciodată. Constructorul auto japonez Toyota Motor Corp a anunţat sub sloganul „Hai să schimbăm viitorul mașinilor!” că intenționează să lanseze pe piaţă zece noi modele electrice cu baterii până în 2026, intensificându-şi astfel eforturile pe un segment de piaţă în care a fost devansat de alţi producători.
De asemenea, directorii de la Toyota au precizat că grupul japonez va înființa o nouă divizie specializată pe următoarea generaţie de automobile electrice pe baterie, ca răspuns la îngrijorările că Toyota pierde teren în cursa cu Tesla Inc şi alţi rivali.
Investitorii susţin de multă vreme că Toyota nu s-a mişcat suficient de rapid cu dezvoltarea de automobile electrice pe baterie, preferând în schimb şi punând până acum un accent mare pe unitatea de propulsie hibridă proprietară şi modele care o folosesc, gen popularul Prius.
Noul preşedinte şi director general Koji Sato a promis că Toyota îşi va accelera activităţile în domeniul automobilelor electrice pe baterie, adăugând însă că modelele hibride vor rămâne un pilon important al afacerilor grupului nipon.
„În următorii ani ne vom extinde gama de modele în categoria importantă a vehiculelor electrice pe baterie”, a spus Koji Sato, adăugând că Toyota va urma o “abordare practică” cu privire la popularizarea automobilelor electrificate, care includ şi modelele hibride.
La rândul său, directorul de tehnologie Hiroki Nakajima a dezvăluit că Toyota mizează pe o producţie anuală de 1.5 milioane de automobile electrice pe baterie în anul 2026. Tot el a afirmat că noile electromobile de ultimă generație vor fi complet diferite de cele de astăzi. Vor propune o autonomie dublă prin utilizarea bateriilor cu o eficiență mult mai mare, oferind totodată un design și performanțe atractive.
În acelaşi timp se va pune un accent pe mai multe modele plug-in hybrid decât simple hibride auto reîncărcabile. Datorită noilor baterii, autonomia electrică a acestora va depăşi 200 de km! Aceste automobile vor fi repoziționate din PHEV în “BEV practice”. Iar în ce priveşte maşinile pe hidrogen (FCEV), producția de masă va fi centrată pe vehicule comerciale.
Printre altele, s-a mai anunţat despre startul producției în SUA a unui SUV cu trei rânduri de scaune în 2025. Acesta va fi echipat cu baterii care urmează să fie produse în Carolina de Nord. Iar în țările dezvoltate, în paralel cu pregătirea vehiculelor electrice cu baterii de ultimă generație, cu accent pe seria bZ și cu performanțe mai rafinate, va fi extinsă foarte mult gama de produse. În 2024 vor fi lansate două BEV-uri în China, adaptate nevoilor locale. Iar până la sfârșitul lui 2023, în Asia, va demara producţia unor pickup-uri electrice şi va fi lansat un electromobil compact cu baterie mică.
Potrivit datelor S&P Global Mobility, în 2022 Toyota a vândut doar 21.650 de BEV-uri, controlând doar 0.3% din piaţă, cu mult mai puţin decât cele 1.27 milioane de maşini vândute de liderul Tesla sau cele 810.600 vândute de numărul doi mondial, constructorul chinez BYD, care colaborează apropo cu producătorul nipon.
Toyota, cel mai mare constructor de automobile din lume în funcţie de volumele de vânzări, a răspuns anterior criticilor vizând ritmul lent cu care a adoptat automobilele electrice pe baterie prin argumentul că un mix de opţiuni, care să includă şi modelele hibride, are mai mult sens pentru baza sa globală de clienţi.
Cmentariile sunt închise