(video) Marcela, tânăra rănită grav pe viaduct: „S-a încercat muşamalizarea cazului. Poliţia a spus că eram pe bicicletă”

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Marcela Paladi, tânăra rănită grav pe viaduct în urma unui accident produs în luna februarie, într-un interviu despre viaţa sa, până şi după tragedia care a marcat o societate întreagă, a făcut o declarație care poate fi descrisă drept una halucinantă!

Unul din membrii primului echipaj de poliţie care a venit la faţa locului le-ar fi spus medicilor din ambulanţă, care au preluat-o la spital, că aceasta se afla pe o… bicicletă, deplasându-se noaptea pe viaduct, în luna februarie…

Marcela Paladi este de părere că iniţial s-a încercat muşamalizarea cazului, iar şoferul vinovat nu ar fi fost testat alcoolscopic pe loc. Mai spune că impactul s-ar fi produs din cauză că tipul ar fi fost distras în ecranul telefonului, căci de altfel nu-şi poate explica cum de nu a văzut obstacolul, ori dacă l-a văzut de ce nu a aplicat frânele.

Conform textului hotărârii instanței de judecată, şoferul găsit vinovat, Gheorghe Begu, utilizase în acea noapte în care fulguia un BMW cu o culoare modificată, dar şi cu anvelope de vară, lucruri care au fost considerate ca deficiențe tehnice.

Instanța de judecată mai iterează că în rezultatul testării alcoolscopice și a examinării medicale a inculpatului pentru stabilirea stării de ebrietate, s-a stabilit concluzia Treaz, însă nu menţionează când anume a avut loc testarea!

Solicitată pentru o reacţie la întrebarea, dacă șoferul a fost sau nu testat alcoolscopic atunci la fața locului, ofiţerul de presă al INSP, Natalia Golovco, ne-a comunicat că nu este la curent, căci ancheta a fost realizată de Poliţia Capitalei, iar inspectori de patrulare au fost implicați doar în dirijarea traficului. Poliţia Capitalei nu a venit deocamdată cu un comentariu.

Apropo, dosarul privind accidentul mai este în judecată (privind despăgubirea materială, potrivit Marcelei, şoferul achitând doar 100.000 de lei dintr-un total de două milioane solicitate), existând doar o decizie a instanţei din punct de vedere penal.


Marcela Paladi, despre de ce la noi au loc atât de multe accidente?

Cmentariile sunt închise