(video) Marele Premiu de F1 al Chinei: Oscar Piastri câștigător, trei descalificări și posibil nou pilot Red Bull

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Oscar Piastri s-a impus duminică pe circuitul de la Shanghai, reușind a treia victorie din carieră, după cele obținute în 2024 (Hungaroring și Baku). Australianul a plecat din pole position și a condus perfect toată cursa. Podiumul a fost completat de celălalt pilot McLaren, Lando Norris, respectiv de britanicul George Russell de la Mercedes-AMG.

Menţiune: Pentru că videoclipurile din articol sunt protejate de drepturi de autor, acestea pot fi vizualizate doar pe Youtube şi nu direct de pe blog. Însă un click merită pentru a vedea cele mai tari momente ale cursei!

Oscar Piastri s-a impus duminică pe circuitul de la Shanghai, reușind a treia victorie din carieră

O greșeală care a costat puncte importante

Unicul pilot care a abandonat cursa a fost Fernando Alonso. În turul al 5-lea, el a fost nevoit să iasă de pe circuit în urma unor probleme cu frânele.

Însă la doar câteva ore după cursă a venit un anunț-bombă. FIA i-a descalificat pe Lewis Hamilton (Ferrari), Charles Leclerc (Ferrari) şi Pierre Gasly (Alpine). La verificările tehnice de după Grand Prix, monoposturile lui Leclerc şi Gasly au cântărit sub 800 kg, cât e minimul admis de regulament (799 de kg pentru cele două maşini).

În ceea ce îl priveşte pe Sir Hamilton, acesta a fost descalificat din alt motiv: grosimea minimă a plăcii situate sub monopost a fost 8.5 mm, iar limita era de 9.

Ca atare, cei doi piloţi Ferrari pierd 10, respectiv 8 puncte în clasamentul general. Pentru Gasly, descalificarea nu e atât de dramatică, francezul de 29 de ani nefinisând în puncte.

(video) Marele Premiu de F1 al Chinei: Oscar Piastri câștigător, trei descalificări și posibil nou pilot Red Bull

Se clatină tare un scaun de pilot la Red Bull

Iar Liam Lawson s-a dovedit a fi marea dezamăgire a debutului de sezon din Formula 1. Neozeelandezul a venit cu așteptări mari la Red Bull, după 11 curse bifate în precedentele două sezoane, în care i-a impresionat pe șefii echipei austriece.

Tânărul pilot a abandonat cursa de debut din Australia, a terminat pe locul 14 în sprint-ul din China, respectiv pe 12 în cursa propriu-zisă. Lawson a urcat 3 poziții în clasamentul Marelui Premiu de la Shanghai, după ce Lewis Hamilton, Charles Leclerc și Pierre Gasly au fost descalificați.

Rezultatele pilotului Red Bull au pornit iminentele zvonuri cu privire la schimbarea sa prematură cu Yuki Tsunoda. Pilotul Racing Bulls l-a învins pe Lawson în fiecare sesiune de calificare de când acesta a revenit în Formula 1, în sezonul trecut.

(video) Marele Premiu de F1 al Chinei: Oscar Piastri câștigător, trei descalificări și posibil nou pilot Red Bull

Ultimele informații din interiorul paddock-ului sugerează faptul că Tsunoda va deveni, într-un final, pilot Red Bull, chiar pentru cursa lui de casă, de la Suzuka, programată peste două săptămâni. Astfel, Max Verstappen ar avea un coechipier mult mai experimentat, alături de care poate să aducă puncte importante pentru Red Bull.

În ceea ce-l privește pe Lawson, locul său la Racing Bulls nu este nici pe departe garantat. Conform motorsport.com, austriecii de la Red Bull ar vrea să-l transfere pe Franco Colapinto, pilotul de rezervă de la Alpine, pentru a-l trimite la VCARB pentru restul sezonului. Lawson ar putea deveni, cel mai probabil, pilotul de rezervă al celor de la Red Bull.

Conform rezultatelor cursei din China, Oscar Piastri se clasează la moment pe locul patru printre piloți.

Cmentariile sunt închise

×