(video) Ministrul Economiei a ieşit în faţa şoferilor protestatari din PMAN. Vezi şi reacţia Guvernului la o petiţie

Al doilea protest al unui grup de şoferi care cer reducerea preţului la carburanţi a durat aproape o zi întreagă de muncă! În soare şi cu maşinile parcate în Piaţa Marii Adunări Naţionale, aceştia au discutat despre o serie de măsuri care urmează să le întreprindă dacă nu vor fi auziţi.

Într-un final, în faţa oamenilor a ieșit din clădirea Guvernului chiar ministrul Economiei Chiril Gaburici. După un timp de discuţii s-a stabilit ca mâine să fie creat un grup de lucru format din manifestanți și reprezentanți ai ministerului, care să adreseze întrebări ANRE-ului.

Vezi şi: (video) „Calculele din metodologia care stabileşte preţurile la carburanţi trebuie să le poată face fiecare cetăţean”

Totodtă, în legătură cu petiția primită astăzi de Executiv din partea unui grup de cetățeni, Guvernul face următoarele precizări:

1. Guvernul nu are atribuții la formarea prețurilor la carburanți. Aceasta este prerogativa ANRE. Săptămâna trecută premierul a cerut Agenției precizări privind majorarea prețurilor la carburanți și examinarea posibilității de suspendare a deciziei de majorare, menționând importanța unei analize temeinice, care să conțină argumente clare, comunicate public și transparent. Ieri prim-ministrul a cerut Ministerului Economiei și Infrastructurii să facă o analiză a cadrului legal și, dacă este necesară modificarea acestuia, să intervină.

2. Metodologia de formare a prețurilor la carburanți este publică. Totodată, ieri prim-ministrul a cerut autorităților competente mai multă transparență și claritate în acest sens, astfel încât să nu existe marjă de interpretare, iar fiecare cetățean să aibă acces la metodologia de calcul.

3. În privința sancționării unui participant la protestul de sâmbătă, ieri premierul a precizat că libertatea de exprimare a cetățenilor trebuie respectată și a cerut Ministerului Afacerilor Interne examinarea cazului. MAI a anunțat deja că a inițiat o anchetă internă pe acest caz.

4. În ceea ce privește calitatea carburanților, chiar ieri Guvernul a aprobat modificări la Legea produselor petroliere, în urma cărora parametrii de calitate ai benzinei și motorinei, atât la importul, cât și la comercializarea acestor produse la stațiile PECO, vor fi măsurați potrivit cerințelor europene. Totodată, monitorizarea calității carburanților va fi efectuată de către organismele acreditate, care ulterior vor prezenta datele respective ministerului Economiei și Infrastructurii și Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței.

Guvernul încurajează ANRE să aibă o comunicare cât mai deschisă și clară la acest subiect, atât cu grupul de protestatari, cât și cu populația, și să prezinte argumente clare care stau la baza formării noilor prețuri.

Totodată, Executivul solicită grupului de protestatari să aibă o atitudine constructivă, și nu ultimativă. Tentativa de a bloca străzile din Chișinău afectează nejustificat locuitorii capitalei. Guvernul cconsideră că această atitudine este una nepotrivită, în condițiile în care instituțiile statului și-au arătat deschiderea pentru comunicare și identificarea soluțiilor. Guvernul reiterează importanța libertății de exprimare și precizează că nemulțumirile se pot rezolva doar prin dialog și discuții.

Iată petiţia şoferilor protestatari:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

Vezi şi: Moldova: Cum am ajuns să plătim cu peste 3 lei mai mult pentru benzină şi motorină în mai puţin de un an

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/