(video) Moldova: Unii concetățeni află abia acum că e ilegal să conduci fără permis

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Afară precis e 2024 în Republica Moldova sau unii încă cred că locuiesc în Uniunea Sovietică (secolul trecut), pe vremuri fără multiple surse de informare?

Un reportaj realizat de colegii de la TVN, privind unele razii efectuate recent de INSP în nordul țării, îl arată pe un bărbat matur care în mod surprinzător afirmă că nu știe ce categorie e necesară pentru a conduce un autovehicul precum este un ATV. Acesta a spus că știe ceva doar din auzite…

Pe de altă parte, viral a devenit răspunsul unui ”motociclist” care a fost prins fără permis, întrebat fiind de ce nu își face unul.

Amintim în context conducătorului de ATV și altora din Republica Moldova că, în funcție de tipul, destinația și particularitățile tehnice, vehiculele pentru a căror conducere este necesară deținerea unui drept special, confirmat prin permis de conducere, se divizează în următoarele categorii și subcategorii:

  • Subcategoria AM – moped (ciclomotor), și anume vehicule cu două sau trei roți, ce dezvoltă o viteză maximă, ce nu depășește 45 km/h (cu excepția celor ce dezvoltă o viteză mai mică sau egală cu 25 km/h), dotate cu motor cu ardere internă, cu capacitatea cilindrică ce nu depășește 50 cm3 și o putere care nu depășește 4 kW, în cazul unui motor electric. Puterea maximă a motorului unui moped cu trei roți nu trebuie să depășească 4 kW în cazul altor motoare cu ardere internă;
  • Subcategoria A1 – motociclu cu capacitatea cilindrică a motorului de până la 125 cm3 și o putere care nu depășește 11 kW și cu un raport de putere/greutate ce nu depășește 0,1 kW/kg și triciclu cu o putere care nu depășește 15 kW;
  • Subcategoria A2 – motociclu cu o putere care nu depășește 35 kW și cu un raport de putere/greutate ce nu depășește 0,2 kW/kg și care nu provine dintr-un vehicul mai mare decât puterea sa dublă;
  • Categoria A – motociclu cu sau fără ataș. Triciclu cu o putere care depășește 15 kW;
  • Subcategoria B1 – cvadricicluri a căror masă fără încărcătură nu depășește 400 kg (550 kg pentru vehiculele destinate transportului de mărfuri), neincluzând masa bateriilor, în cazul vehiculelor electrice, și a căror putere netă maximă a motorului nu depășește 15 kW;
  • Categoria B:
    • autovehicul al cărui număr de locuri pe scaune, în afara locului conducătorului, nu este mai mare de 8 locuri și a cărui masă maximă autorizată nu depășește 3500 kg;
    • ansamblu format dintr-un autovehicul trăgător din categoria B și o remorcă a cărei masă maximă autorizată nu depășește 750 kg;
    • ansamblu de vehicule format dintr-un vehicul trăgător din categoria B și o remorcă a cărei masă maximă autorizată este mai mare de 750 kg, dar nu mai mare decât masa proprie a autovehiculului trăgător, iar masa maximă autorizată a întregului ansamblu nu depășește 3500 kg;
  • Categoria BE – ansamblu de vehicule format dintr-un vehicul trăgător din categoria B și o remorcă a cărei masă maximă autorizată este mai mare de 750 kg, iar masa maximă autorizată a întregului ansamblu depășește 3500 kg;
  • Subcategoria C1:
    • autovehicul, altul decât cel din subcategoria D1 sau categoria D, cu masa maximă autorizată ce depășește 3500 kg, dar nu mai mare de 7500 kg, cu un număr de locuri pe scaune nu mai mare de 8, în afara locului conducătorului;
    • ansamblu format dintr-un autovehicul trăgător din subcategoria C1 și o remorcă a cărei masă maximă autorizată nu depășește 750 kg;
  • Subcategoria C1E – ansamblu de vehicule format dintr-un vehicul trăgător din subcategoria C1 și o remorcă a cărei masă maximă autorizată este mai mare de 750 kg, cu condiția ca masa maximă autorizată a ansamblului să nu depășească 12.000 kg, iar masa maximă autorizată a remorcii să nu depășească masa proprie a vehiculului trăgător;
  • Categoria C:
    • autovehicul, cu excepția celor din subcategoria D1 sau categoria D, cu masa maximă autorizată mai mare de 3500 kg, cu un număr de locuri pe scaune nu mai mare de 8, în afara locului conducătorului;
    • ansamblu format dintr-un autovehicul trăgător din categoria C și o remorcă a cărei masă maximă autorizată nu depășește 750 kg;
  • Categoria CE – ansamblu de vehicule format dintr-un vehicul trăgător din categoria C și o remorcă a cărei masă maximă autorizată depășește 750 kg;
  • Subcategoria D1:
    • autovehicul destinat transportului de persoane, având mai mult de 8, dar nu mai mult de 16 locuri pe scaune, în afara locului conducătorului, și a cărui lungime maximă nu depășește 8 m;
    • ansamblu format dintr-un autovehicul trăgător din subcategoria D1 și o remorcă a cărei masă maximă autorizată nu depășește 750 kg;
  • Subcategoria D1E – ansamblu de vehicule format dintr-un vehicul trăgător din subcategoria D1 și o remorcă a cărei masă maximă autorizată este mai mare de 750 kg, cu condiția ca masa maximă autorizată a ansamblului să nu depășească 12.000 kg, iar masa maximă autorizată a remorcii să nu depășească masa proprie a vehiculului trăgător;
  • Categoria D:
    • autovehicul destinat transportului de persoane, având mai mult de 8 locuri pe scaune, în afara locului conducătorului;
    • ansamblu format dintr-un autovehicul trăgător din categoria D și o remorcă a cărei masă maximă autorizată nu depășește 750 kg;
  • Categoria DE – ansamblu de vehicule format dintr-un vehicul trăgător din categoria D și o remorcă a cărei masă maximă autorizată este mai mare de 750 kg;
  • Categoria F – troleibuz, autovehicul fără șine, destinat de regulă transportului de pasageri, care primește curent electric de la o sursă de alimentare externă prin contact sau cu rulare autonomă pe baterii și acumulatoare;
  • Categoria H – tractor, mașină autopropulsată (pe șenile sau pe roți), care efectuează lucrări agricole, de construcție a drumurilor, lucrări de terasare, de transport și alte lucrări în agregat cu mașinile (uneltele) remorcate, suspendate sau staționare;
  • Categoria I – tramvai, vehicul feroviar care circulă pe șine.

Persoana care solicită examinarea pentru obținerea dreptului de a conduce vehicule sau a unor noi categorii/subcategorii și/sau documentarea cu permis de conducere trebuie să îndeplinească câteva condiții, inclusiv să corespundă vârstei:

  • de 16 ani – pentru subcategoriile AM, A1 și B1;
  • de 18 ani – pentru categoriile B, BE, H și subcategoriile A2, C1, C1E;
  • de 20 de ani:
    • pentru categoria A, în cazul în care persoana face dovada conducerii pe o perioadă de cel puțin 2 ani pe un motociclu din subcategoria A2;
    • pentru conducerea triciclului cu o putere ce depășește 15 kW;
  • de 21 de ani – pentru categoriile C, CE, F, I și subcategoriile D1, D1E;
  • de 24 de ani – pentru categoriile A, D și DE;

Recruții supuși încorporării în Forțele Armate și militarii în termen, ca excepție, la demersul Ministerului Apărării, pot fi admiși la examenul pentru obținerea dreptului de a conduce vehicule din categoria C de la vârsta de 18 ani.

Începând cu vârsta de 65 de ani, persoanele trebuie să își confirme aptitudinile din punct de vedere medical necesare pentru deținerea dreptului de a conduce vehicule din categoriile/subcategoriile respective, la fiecare trei ani, dacă din punct de vedere medical nu se impune o examinare anterior expirării termenului stabilit.

Dacă la atingerea vârstei de 65 de ani, persoana deține o adeverință medicală ce atestă aptitudinile sale din punct de vedere medical necesare pentru deținerea dreptului de a conduce vehicule din categoriile/subcategoriile respective, care este valabilă, prima examinare medicală se efectuează peste trei ani, dacă nu se impune o examinare anterior expirării termenului.


Obținerea dreptului de a conduce vehicule și eliberarea permisului de conducere urmează să întrunească următoarele condiții de echivalențe între categorii/subcategorii:

  • Permisul de conducere valabil pentru o categorie conferă dreptul de a conduce și vehicule din subcategoria pe care aceasta o include, cu înscrierea acesteia în permis;
  • Dreptul de a conduce autovehicule din categoria/subcategoria C1 și C  poate fi obținut numai în cazul în care persoana deține dreptul de a conduce vehicule din categoria B;
  • Dreptul de a conduce vehicule din subcategoria D1 poate fi obținut numai în cazul în care persoana deține permis de conducere pentru categoria B de cel puțin 24 de luni, iar dreptul de a conduce autovehicule din categoria D poate fi obținut numai în cazul în care persoana deține de cel puțin 24 de luni permis de conducere pentru subcategoria D1 sau de cel puțin 24 de luni permis de conducere pentru categoria C;
  • Dreptul de a conduce vehicule din categoriile/subcategoriile BE, C1E, CE, D1E și DE poate fi obținut numai în cazul în care persoana deține permis de conducere pentru categoriile/subcategoriile B, C1, C, D1 și, respectiv, D;
  • Persoana care posedă permis de conducere valabil pentru categoria CE sau DE sau subcategoria C1E sau D1E poate conduce ansamblul de vehicule din categoria BE, dacă titularul acestuia posedă categoria B, cu înscrierea categoriei  BE în permis;
  • Persoana care posedă permis de conducere valabil pentru categoria CE sau subcategoria C1E poate obține și dreptul de a conduce ansamblul de vehicule din categoria DE sau subcategoria D1E, dacă titularul acestuia posedă categoria D sau subcategoria D1;
  • Permisul de conducere valabil pentru categoriile CE și DE este valabil și pentru ansamblul de vehicule din subcategoriile C1E și D1E;
  • Dreptul de a conduce vehicule din categoria A se poate obține doar în cazul în care persoana deține permis de conducere pentru subcategoria A2 de cel puțin 24 de luni sau dacă persoana are cel puțin 24 de ani. Pentru conducerea triciclului cu o putere ce depășește 15 kW, persoana trebuie să aibă cel puțin 20 de ani. Permisul de conducere eliberat pentru categoria A este valabil și pentru vehiculele din subcategoriile A2, A1 și AM, permisul pentru subcategoria A2 este valabil și pentru vehiculele din subcategoriile A1 și AM, iar permisul pentru subcategoria A1 este valabil și pentru vehiculele din subcategoria AM;
  • Persoana care posedă permis de conducere valabil pentru una dintre categoriile/subcategoriile indicate la pct. 6 (cu excepția categoriei A și a subcategoriilor A1 și A2) poate obține și dreptul de a conduce vehicule din subcategoria AM, cu condiția susținerii probei practice a examenului pentru această subcategorie.

În prezent, în Republica Moldova un permis de conducere se eliberează cu un termen de valabilitate de 10 ani, cu condiția că asupra titularului nu sunt aplicate restricții care limitează acest termen pentru o perioadă mai scurtă.

Vezi și: ASP: Deținătorii a cel puțin două permise de conducere simultan riscă dosar penal

Cmentariile sunt închise