(video) Noi detalii despre urmărirea cu focuri de armă de astăzi! Motivul pentru care șoferul a încercat să fugă de poliție
Poliția a completat postarea pe care o făcuse în legătură cu urmărirea cu focuri de armă de pe traseul Chișinău-Leușeni. Din câte se pare, cel care se afla la volanul mașinii este un locuitor al orașului Ungheni în vârstă de 34 de ani, care în data de 31 decembrie 2021 ar fi comis un accident rutier, părăsind locul faptei.
Arma pe care le-a arătat-o polițiștilor de la bordul mașinii sale este un Baikal 442, deținută legal. În același timp, în automobil se mai aflau încă două persoane, printre care și un copil de patru ani.
Șoferul a fost reținut pentru 72 de ore, iar în momentul de față se află în cadrul Inspectoratului de Poliție Nisporeni.
Comunicatul poliției:
Un șofer a fost urmărit zeci de kilometri după ce a refuzat să prezinte actele polițiștilor.
Astăzi, în jurul orei 13.20, pe traseul Chișinău-Leuseni, șoferul unui automobil „VW TOUAREG” a fost oprit de polițiștii de patrulare a Direcției de patrulare Centru a Serviciului Ungheni-Nisporeni, fiind suspectat că ar fi comis un accident rutier și a părăsit locul faptei. La solicitarea de a prezenta actele, șoferul a refuzat să le prezinte în original și și-a continuat drumul. Mașina a fost urmărită zeci de kilometri, după care a fost stopată forțat.
În timp ce agentul de patrulare s-a apropiat de automobil, șoferul a încărcat o armă și a îndreptat-o în directia polițistului, fapt pentru care omul legii a efectuat o împușcătură de avertizare și în roțile de la mașină. Conducătorul a fost imobilizat. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 34 de ani, locuitor al raionului Ungheni care, la 31 decembrie 2021 ar fi comis un accident rutier părăsind locul faptei, iar numerele automobilului nu figurează nici într-o bază de date! Arma de model Baikal 442 o deținea legal.
În mașină se aflau trei pasageri printre care și un copil de 4 ani.
Șoferul a fost condus la Inspectoratul de Poliție Nisporeni pentru audieri. Acesta urmează a fi reținut pentru 72 de ore și documentat conform art.26 și art. 145 alin.2 lit.b. Cod Penal al RM.
Cmentariile sunt închise