(video) Noile BMW M8 Coupe şi BMW M8 Cabriolet vor fi adevărate track car-uri! Iată ce premiere aduc

Divizia BMW M GmbH publică o nouă serie de informaţii despre cel mai sportiv coupe şi decapotabilă a mărcii, care îşi vor face debutul în viitorul apropiat.

Noile BMW M8 Coupe şi BMW M8 Cabriolet vor veni pe piaţă cu mai multe premiere, printre care: buton de configurare a sistemelor de propulsie şi şasiu care permite acum şi selecţia reglajelor pentru sistemul de frânare sau noul M Mode ce asigură setările sistemelor de asistență și afișare, optimizate pentru şosea sau circuit.

Prima porţie de detalii: (video) Oficial: Noul BMW M8 F92 Coupe vine cu un motor V8 ce produce peste 600 de cai putere

Experiența BMW M este inconfundabilă – iar acum poate fi configurată cu şi mai mare precizie. BMW M GmbH prezintă un nou sistem de afişaj şi control pentru configurarea sistemelor de propulsie, şasiu şi asistare a condusului de pe automobilele sale sport de înaltă performanţă. Pe lângă posibilitatea suplimentară de adaptare a setărilor automobilului la situaţia de moment şi la preferinţele personale prin utilizarea butonului Setup, conducătorii se pot bucura şi de serviciile noului M Mode (activat printr-un buton). Butonul Setup poate fi utilizat pentru ajustarea setărilor maşinii, în timp ce M Mode permite ca sistemele de afişare şi asistare a condusului să fie reglate după cerinţele celui de la volan.

Personalizarea suplimentară şi operarea şi mai intuitivă vor fi disponibile în premieră la noile BMW M8 Coupe şi BMW M8 Competition Coupe, dar şi la noile BMW M8 Cabriolet şi BMW M8 Competition Cabriolet. Cu ajutorul acestor dotări noi, conducătorii modelelor BMW de înaltă performanţă din segmentul de lux, se pot bucura şi mai mult personalitatea duală M – de la confort superior pe distanţe lungi, la dinamică atractivă pe circuit.

În mod tradiţional, sistemul de control dezvoltat pentru modelele BMW M permite ca tehnologia de propulsie şi a şasiului să fie configurată într-o varietate de moduri în funcţie de preferinţele personale şi de nevoi. Într-adevăr, conducătorul poate activa diferite setări pentru motor, suspensie şi direcţie, independent unele de celelalte! La modelele echipate cu sistemul de tracţiune integrală M xDrive, distribuţia puterii între puntea faţă şi cea spate poate fi variată şi ea! Acum, noile BMW M8 Coupe şi BMW M8 Cabriolet oferă posibilitatea de a configura şi sistemul de frânare, după cum este necesar.

Vezi neapărat: (video) Premiera îi este aproape! Noul BMW M8 Competition a fost arătat pe celălalt mal al Mării Negre

  • Noul buton Setup permite operare intuitivă cu acces direct la toate sistemele de propulsie şi şasiu

Situat pe consola centrală a noilor BMW M8 Coupe şi BMW M8 Cabriolet, noul buton Setup permite acces direct la toate opţiunile de reglaj disponibile pentru cinci parametri ai automobilului. Apăsarea butonului deschide un meniu Setup în display-ul central, care oferă o imagine de ansamblu a setărilor maşinii activate în acel moment. Ulterior, conducătorul poate activa modul dorit pentru motor, suspensie, direcţie, frâne şi M xDrive – într-un singur pas în fiecare caz – prin intermediul touchscreen sau a controlerului iDrive.

Caracteristicile motorului pot fi ajustate prin intermediul setărilor EFFICIENT, SPORT şi SPORT PLUS, în timp ce opţiunile pentru şasiu COMFORT, SPORT şi SPORT PLUS oferă acces la trei profiluri pentru amortizoarele controlate electronic. Conducătorul poate alege şi între COMFORT şi SPORT pentru direcţia electromecanică specifică M şi noul sistem de frânare. Când DSC (controlul dinamic al stabilităţii) este dezactivat, setările 4WD, 4WD SPORT şi 2WD (pentru tracţiune spate exclusivă) pentru sistemul de tracţiune integrală M xDrive intră şi ele în acţiune.

Două variante configurate individual ale acestei setări pot fi salvate, incluzând și setările preferate ale conducătorului pentru acustica motorului, caracteristicile de schimbare a vitezelor, controlul stabilităţii şi funcţia Auto Start-Stop. Configuraţia generală a automobilului poate fi apelată instantaneu în orice moment prin apăsarea unuia dintre cele două butoane M de pe volan.

  • Premieră la BMW M8: sistem de frânare integrat cu reacţie precisă a pedalei şi configurabilitate specifică M

Versiunea specifică M a noii tehnologii de frânare deschide calea pentru configurarea caracteristicilor de frânare, o particularitate disponibilă în premieră la noul BMW M8. Noul sistem reuneşte funcţiile de activare a frânei, de brake boosting şi de control al funcțiilor de frânare în cadrul unui modul compact. Sistemul de frânare integrat reduce masa cu aproximativ două kilograme. Presiunea de frânare necesară este declanșată de un actuator electric (servomotor), care permite generarea sa într-un mod mai dinamic și, de asemenea, asigură în mod semnificativ intervențiile mai rapide și mai precise din sistemul de control al stabilității.

De asemenea, sistemul de frânare integrat îndeplineşte misiunea de a permite ca decelerarea automobilului să fie adaptată cu precizie la comanda pilotul, cu o reacție adaptată perfect la orice situație. Răspunsul frânării primit de conducător nu este afectat de suprafaţa udă a şoselei, acceleraţia laterală semnificativă sau temperatura ridicată a frânelor, iar acest lucru asigură măsurare precisă a forţei de frânare în orice moment. Versiunea noului sistem de frânare dezvoltat pentru modelele BMW M oferă conducătorului şi două setări pentru reacţia pedalei.

Modurile COMFORT şi SPORT schimbă presiunea necesară asupra pedalei de frână pentru răspunsul sistemului de frânare. Aceasta permite conducătorului să aleagă între o percepţie orientată spre confort a procesului de frânare şi o reacţie instantanee, foarte directă de acţionare a pedalei. Noul BMW M8 combină acest sistem inovator cu frânele M Compound disponibile standard, dar şi cu frânele M carbo-ceramice.

  • Plăcere pură a condusului prin inovaţie: butonul M Mode

Pe lângă noile opţiuni de configurare oferite de butonul Setup, noul BMW M8 permite şi ajustarea caracteristicilor de schimbare ale transmisiei Steptronic cu opt trepte prin intermediul butonului Drivelogic de pe maneta selectorului, dar şi a acusticii motorului printr-un buton separat de pe consola centrală. Modul M Dynamic – care ridică pragul de intervenţie pentru controlul stabilităţii şi permite derapaje controlate – şi modul DSC Off pot fi iniţiate şi ele prin apăsarea unui buton.

O prezenţă nouă la vârfurile gamei de modele de la BMW M GmbH este butonul M Mode situat pe consola centrală. Acesta poate fi utilizat pentru schimbarea reacţiei sistemelor de asistare a condusului şi ecranele din panoul de instrumente complet digital sau ale Head-Up Display-ului. M Mode permite conducătorului să activeze modurile ROAD şi SPORT, în timp ce noile BMW M8 Competition Coupe şi BMW M8 Competition Cabriolet dispun şi de setare TRACK. Aceste opţiuni îmbunătăţesc experienţa de condus M. Schimbarea setărilor modifică informaţiile prezentate conducătorului pe ecrane, în timp ce intervenţiile din partea sistemelor de asistare a condusului – precum frânarea activă sau intervenţii ale direcţiei – sunt reduse la minimum sau dezactivate complet.

În setarea ROAD implicită, toate sistemele de asistare a condusului – standard şi opţionale – sunt complet activate. O simplă apăsare a butonului M Mode activează setarea SPORT, în care sistemele de asistare a condusului active (în configuraţia stabilită de conducător) transmit doar alerte privind limitele de viteză şi restricţiile de depăşire. Acest mod dezactivează toate intervenţiile asupra sistemelor de frânare şi direcţie, în afara celor efectuate de avertizarea de coliziune cu funcţie de frânare şi de asistentul de evitare prin schimbarea benzii.

În modul SPORT, conducătorul beneficiază de M View atât pe panoul de instrumente, cât şi pe Head-Up Display. Aici, doar informaţiile relevante pentru condusul sportiv – cum ar fi turometru specific M şi lumini de schimbare (care indică momentul ideal de schimbare a vitezei), vitezometru digital şi treapta folosită în prezent – sunt afişate în cockpit. Informaţii privind temperatura lichidului de răcire, presiunea de încărcare, condiţia pneurilor şi acceleraţia longitudinală şi cea laterală pot fi vizualizate în partea stângă şi cea dreaptă a panoului de instrumente.

Citirea pe Head-Up Display este concentrată în jurul turaţiei motorului şi a avertizării de schimbare a treptelor de viteze la limita de turație, instrucţiunilor de navigaţie şi avertizărilor de distanţă, treptei selectate şi vitezei automobilului, plus limitele de viteză şi restricţiile de depăşire detectate de sistemul Speed Limit Info. Apăsarea butonului M Mode din nou readuce conducătorul la modul ROAD implicit.

O apăsare prelungită a butonului M Mode activează modul TRACK, care este disponibil la modelele Competition şi este conceput exclusiv pentru utilizare pe circuite! Decizia de activare a acestui mod trebuie confirmată prin utilizarea controlerului iDrive. În această setare, toate funcţiile de confort şi siguranţă ale sistemelor de asistare a condusului sunt dezactivate! În plus, sistemul audio şi display-ul central sunt oprite pentru ca atenţia conducătorului să fie concentrată pe pistă!

Modul TRACK permite conducătorilor noilor BMW M8 Competition Coupe şi BMW M8 Competition Cabriolet să experimenteze o distilare foarte pură, inspirată de maşinile de curse a sentimentului M. Mai mult, panoul de instrumente şi Head-Up Display include şi M View, chiar dacă modul TRACK opreşte detectarea indicatoarelor rutiere şi informaţiile de distanţă. O nouă apăsare a butonului M Mode scoate automobilul din setarea TRACK şi îl readuce în modul ROAD.

O dată a premierei noilor modele M de top încă este ţinută în secret, însă până la sfârşitul sezonului estival ar trebui să aibă loc, cel mai probabil.

Vezi şi: (foto) Data premierei noului BMW Seria 8 Gran Coupe a fost anunţată. Primul teaser

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise