(video) Noua Mazda CX-30! Când ajunge în Moldova şi ce preţ de start are

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Mazda a prezentat în martie în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva un model absolut nou, un SUV compact pe care l-am văzut şi noi, şi sincer ne-a plăcut! Acum aflaţi încă o veste bună: nu este nevoie de aşteptat mult până va ajunge şi în ţara noastră!

Dealerul Mazda în Moldova anunţă startul procesării comenzilor pentru acest model. Noul CX-30 va fi disponibil pe toate piețele globale, iar vânzările vor începe în Europa din această vară. În particular în ţara noastră primele maşini vor ajunge în luna august, adică deja peste câteva săptămâni.

Mazda CX-30 este un nou crossover compact care combină proporțiile îndrăznețe ale unui SUV cu un stil elegant care încorporează limbajul de design Kodo. Echipa de dezvoltare a sperat să creeze o mașină care să le îmbogățească viața clienților, ajutându-i pe aceștia și pe cei dragi să facă descoperiri noi și interesante în viața lor de zi cu zi. (Apropo, la Geneva ne-am convins că nuanţa Soul Red Crystal pentru caroserie îi stă cel mai bine.)

Dotările ergonomice și cabina care se adaptează confortabil la patru adulți garantează că clienții se pot bucura cu ușurință de călătorii spre orice destinație, cu familia și prietenii. În plus, CX-30 a fost conceput pentru a fi ușor de condus. Înălțimea crescută față de o mașină de pasageri asigură o vizibilitate excelentă și face ca intrarea și ieșirea să fie foarte facile, în timp ce dimensiunea caroseriei asigură o manevrabilitate crescută pe orice drum și în orice loc de parcare.

Atributele de performanță de bază, cum ar fi accelerarea, virarea și frânarea, au fost îmbunătățite semnificativ. Mazda Skyactiv-Vehicle Architecture le permite oamenilor să profite la maximum de simțul lor natural de echilibru, iar cele mai recente motoare Skyactiv, inclusiv noul Skyactiv-X care a debutat pe noua Mazda3, permit controlul eficient al vitezei vehiculului în orice situație.

Vezi mai multe: (video) GENEVA 2019: Premieră mondială – Noua Mazda CX-30! Primele detalii

În Republica Moldova, preţul de start pentru o Mazda CX-30 este de 20.000 de euro!

Detalii despre motoare şi echipamente vor fi oferite mai aproape de data startului vânzărilor, însă marea majoritatea vor fi comune cu cele ale Mazda3. Deocamdată se anunţă despre unităţi de tip mild hybrid cu benzinare de 2.0 litri la bază (cu 122 şi 181 CP), precum și un diesel de 1.8 litri (116 CP).

Sistemul de tracţiune, în dependenţă de motorizare, va putea fi unul pe puntea din faţă sau integral. De asemenea, vor fi oferite la alegere transmisii automate și manuale cu șase trepte. Sistemul Mazda G-Vectoring Control Plus (GVC Plus) vine ca o dotare standard.


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...