(video) Noul Bugatti Tourbillon – primul contact AutoBlog.MD
Bugatti Tourbillon, succesorul direct al celebrului Chiron, a fost prezentat în premieră publică europeană la Brussels Motor Show și reprezintă una dintre cele mai impresionante creații din lumea hypercar. A fost pentru prima dată când publicul general din Europa poate vedea mașina într-un cadru de salon auto tradițional. Prețul său se ridică la aproximativ 4 milioane de euro, iar producția va fi limitată strict la 250 de exemplare.
Designul exterior continuă tradiția Bugatti de eleganță extremă și agresivitate aerodinamică. Difuzorul masiv din spate, caroseria integral din fibră de carbon (inclusiv ștergătorul de parbriz) și anvelopele speciale Michelin produse exclusiv pentru acest model subliniază caracterul exclusivist. Un set complet de roți costă în jur de 25.000 de euro – o sumă impresionantă, dar relativ modestă în contextul valorii totale a mașinii. Lungimea totală a vehiculului este de circa 4.7 metri, iar habitaclul este configurat strict cu două locuri.
Sub ”capotă” se află un sistem hibrid revoluționar pentru un Bugatti: un motor aspirat natural V16 de 8.3 litri, asistat de trei electromotoare alimentate cu energie dintr-o baterie de circa 25 kWh. Puterea totală combinată se ridică la 1800 CP, iar cuplul depășește 2000 de Nm. Arhitectura electrică funcționează la o tensiune de 800 V și permite încărcare rapidă, putere mare de livrare a energiei, cât și de recuperare. Autonomia pur electrică declarată este de circa 60 km – suficient de mare pentru a respecta normele europene de emisii și suficient de mică încât să păstreze esența unui hypercar clasic.
Performanțele sunt de nivel absolut: accelerație 0–100 km/h în două secunde și viteză maximă limitată la 445 km/h.
Încă un detaliu notabil: standul Bugatti la Bruxelles a fost împărțit cu Rimac – cele două companii și-au unit forțele, iar Mate Rimac, fondatorul Rimac Automobili, este acum CEO al afacerii Bugatti Rimac la nici 40 de ani împliniți. Această colaborare explică și abordarea hibridă, Rimac fiind pionier în hypercarurile 100% electrice.
Bugatti Tourbillon se profilează deja ca unul dintre cele mai dorite și discutate modele ale generației actuale de hypercaruri. Întrebarea care rămâne: patru milioane de euro pentru un astfel de exemplar reprezintă mult sau puțin?

Cmentariile sunt închise