(video) Noul Ferrari Roma a ajuns în România! Cât costă cel mai accesibil coupe al mărcii

La dealerul oficial Ferrari de la Bucureşti a ajuns de curând cel mai nou model al mărcii – Roma – cel mai accesibil coupe al mărcii! Fiind şi cel mai recent coupe lansat de italienii de la Maranello, autoturismul este găzduit în aceste zile în showroomul Forza Rossa.

Atemporal și rafinat, noul Ferrari Roma revoluționează prin design, performanță și preț, introducând o serie de caracteristici inegalabile care îl plasează în vârful segmentului sau în ceea ce privește performanță și plăcerea de a conduce. Conceptul este bazat pe capacitatea de utilizare zilnică și confortul deosebit la bord, abordând un nou segment de piață, reprezentat de persoanele care până acum au fost reticente în a-și achiziționa un autovehicul aparținând brandului italian, fie din considerente financiare, fie dintr-o reticență față de ultra sportivitatea mașinilor.

Roma a primit un nou grup motopropulsor, o cutie de viteze cu opt trepte, introducerea pentru prima dată a unui manettino cu cinci poziții pe un Ferrari Tourer, dar și cel mai bun raport de putere / greutate din clasa sa (2,37 CP/kg). Motorul său cu 620 CP aparține familiei V8 turbo, votat motorul anului timp de patru ani la rând.

Noua cutie de viteze cu opt trepte este mai compactă și cu 6 kg mai ușoară decât cea predecesoare cu şapte trepte. Pe lângă reducerea consumului și a emisiilor de combustibil, schimburile sunt mai rapide și mai ușoare, datorită folosirii uleiului cu vâscozitate scăzută și a unei configurații a cuvei uscate pentru a minimiza pierderile de eficientă dinamică de fluid, ceea ce face că mașina să fie și mai sensibilă pe drumul deschis, dar și deosebit de confortabilă în oraș.

Noul Roma cântăreşte doar 1.472 kg şi dispune de un şasiu care beneficiază de tehnologia dezvoltată de Ferrari pentru modelele sale de nouă generație. Caroseria și șasiul au fost reproiectate pentru a încorpora cele mai noi tehnologii de reducere a greutății și de producție. De fapt, 70% din componentele sale sunt complet noi.

Pentru a garanta performanțele aerodinamice, păstrând în continuare puritatea stilistică a autovehiculului, inginerii de la Maranello au dezvoltat mai multe tehnologii de vârf, printre care un spoiler posterior mobil care păstrează eleganţa mașinii atunci când este retras și garantează forță esențială pentru performanțe extraordinare prin implementarea automată la viteze mari.

Datorită unui mecanism special, spoilerul se poate desfășura în trei poziții diferite, iar atunci când este deplasat la înălțimea sa maximă, acesta creează un unghi de 135 de grade cu suprafață lunetei, generând astfel aproximativ 95 kg de forță de apăsare la o viteză de 250 km/h.

Designul noului Roma este inspirat din conceptul de eleganţă sport celebrată de legendarele GT-uri din anii ’60, mașini cu motor frontal, cu forme simple dar elegante și cu un design coupe 2+ . Ferrari Roma are multe dintre aceste caracteristici și întruchipează un limbaj de design extrem de modern. Stilul sau pur, rafinat și proporțiile perfecte încapsulează în mod inteligent puterea și sportivitatea mașinii.

Designerii au căutat să mențină eleganţa minimalistă a formelor mașinii prin eliminarea orificiilor de aerisire sau a decorațiunilor inutile. De exemplu, răcirea motorului este garantată de suprafețe perforate local numai acolo unde este strict necesar, creând o nouă interpretare a conceptului de grilă de radiator.

Iar cele două faruri liniare full LED sunt traversate de o bandă de lumina orizontală, fapt ce conferă părții din față a mașinii un caracter distinctiv.

Un nou concept arhitectural pentru volume și forme a fost dezvoltat pentru interiorul lui Ferrari Roma. Ideea a fost de a crea două celule separate, una pentru șofer și pasager, într-o evoluție a conceptului Dual Cockpit introdus pe alte mașini din gamă.

Spre deosebire de mașinile sport ale brandului, care sunt de obicei mai orientate către șofer, cabina lui Ferrari Roma are o structură aproape simetrică care produce o distribuție mai organică atât a spațiilor, cât și a elementelor funcționale. De fapt, pasagerul se va simți foarte implicat în experiența de conducere, aproape ca un copilot. Toate acestea fac ca Ferrari Roma să fie perfect pentru cei care caută o mașină cu un design iconic și atemporal, capabilă să ofere experiențe de conducere unice.

Noul volan al gamei Ferrari a fost proiectat folosind filosofia “Ochii pe drum, mâinile pe volan”. În spatele său, panoul de bord este acum în întregime digital, toate ecranele fiind complet negre atunci când maşina nu funcționează, oferind interiorului un aspect foarte minimalist. Dar odată ce butonul de pornire a motorului de pe volan este apăsat, începe o “ceremonie” în care componentele digitale răsar treptat până când întregul cockpit este iluminat. Noul volan introduce şi o serie de comenzi multi-touch care permit șoferului să controleze orice aspect al mașinii fără să-și ia vreodată mâinile de pe volan.

Comenzile de control tradiționale includ celebrul “manettino” cu 5 poziții, cele pentru faruri, ștergătoarele de parbriz și indicatoarele de direcţie. Noile comenzi haptice includ un touchpad foarte practic pe partea dreapta a volanului, care permite șoferului să navigheze pe ecranele clusterului central, în timp ce comenzile pentru asistentul vocal și controlul adaptiv al croazierei sunt la stânga.

Noul afișaj central HD de 8.4 inci, extrem de intuitiv și ușor de utilizat, setat între cele două cockpit-uri, încorporează celelalte funcții de infotainment, navigație și control al climatizării. În acelaşi timp, experiența pasagerului poate atinge un nou nivel cu ecranul tactil opțional full HD de 8.8 inci, color, integrat în planşa de bord chiar în faţa sa, care nu numai că afișează cifrele de performanță și starea mașinii, dar poate fi folosit și pentru a interacționa cu sistemul de bord selectând muzică, vizualizând informații legate de navigație și gestionând aerul condiționat. Deci, în esență, pasagerul devine copilot.

Standardele de calitate inegalabile ale Ferrari și concentrarea tot mai mare asupra serviciului pentru clienți stau la baza programului extins de întreținere de șapte ani oferit cu Ferrari Roma, singurul program de acest gen oferit de către un producător global de automobile. Acesta acoperă întreținerea regulată pentru primii șapte ani de viață a mașinii (fiind posibilă extinderea termenului ulterior), fiind un serviciu exclusiv care le oferă clienților certitudinea că mașină lor este păstrată la performanțe maxime de-a lungul anilor.

Ferrari Roma intră pe piață la un preț standard foarte atrăgător, de 165.000 euro cu TVA în România, oferind astfel o şansă tuturor celor care au visat dintotdeauna la un Ferrari să-și permită să devină proprietari ai unuia, dacă înainte fie nu aveau resursele necesare ori curajul de a accesa un astfel de automobil.

Cmentariile sunt închise