(video) Noul IONIQ 5: Primele imaginii şi detalii înainte de premieră

Compania Hyundai Motor a dezvăluit astăzi primele imagini ale noului său CUV (crossover) de dimensiuni medii IONIQ 5, primul model al mărcii sale dedicate IONIQ care are la bază conceptul 45 EV. Acesta este şi primul produs construit pe baza platformei modulare E-GMP.

Designul distinctiv și inovator al lui IONIQ 5 oferă o experiență unică care poate fi savurată doar în electromobile dedicate, sugerând o schimbare fundamentală în abordarea designului.

IONIQ 5 este unul dintre primele vehicule electrice din lume care va fi echipat cu un încărcător on-board de 800V, contribuind astfel la maximizarea performanţelor, a spațiului interior, dar și la optimizarea greutății. Sistemul permite încărcarea de tip AC cu până la 11 kWh sau rapidă DC cu până la 232 kWh (10-80% în doar 18 minute)!

https://www.youtube.com/watch?v=zQZ_l8eQfAI
https://www.youtube.com/watch?v=Cv1B76EZBIw
https://www.youtube.com/watch?v=iXS-ZHF3FNU
https://www.youtube.com/watch?v=XZcR3w0ytvs

Elementele de design semnate de IONIQ 5 includ Pixeli Parametrici, cea mai mică unitate de imagistică digitală, precum și direcția ecologică Color Material Finish (CMF) care conectează analogul cu emoțiile digitale, prezentând valoarea de design atemporală a mărcii IONIQ.

Partea frontală a modelului este împodobită cu faruri LED care au un design unic inspirat de pixeli (256 la număr), care sugerează tehnologia digitală din interior. IONIQ 5 este, de asemenea, primul vehicul Hyundai care are o capotă ce acoperă întreaga lățime a mașinii, eliminând astfel golurile dintre panouri și creând un aspect general curat și de înaltă tehnologie, inclusiv pentru eficienţă aerodinamică şi o autonomie mai mare respectiv.

Iar jantele optimizate aerodinamic de 20 de inci sunt cele mai mari montate vreodată pe un Hyundai electric şi contribuie la capacitatea de a sprinta de pe loc şi până la 100 de km/h în 5.3 secunde.

Clipurile teaser de mai sus arată că modelul va fi perfect şi pentru camping datorită tehnologiei Vehicle to Load (V2L) care funcționează ca sursă generală de alimentare (110/220V). Cu o priză de 220V în interiorul vehiculului se poate alimenta orice dispozitiv sau încărca echipamente electrice de până la 3.6 kW. În fiecare video putem vedea cum automobilul-sursă este folosit pentru a prăji un curcan într-un cuptor, a asculta muzică prin difuzoare audio high-end sau a face sport pe un aparat cu o bandă pentru alergare.

Iar clipul “5 Min Challenge” evidențiază capacitatea de încărcare ultrarapidă a noului IONIQ 5, care îi permite să ruleze alţi peste 100 km după doar cinci minute de stat în priză (standard WLTP). Pentru a prezenta această performanță extraordinară a fost creată o provocare cu maşina și trei dispozitive – un smartphone, un laptop și o cameră de acțiune – care au fost încărcate timp de 5 minute și au concurat pentru a fi ultimele care au supraviețuit.

Noul IONIQ 5 va debuta într-un eveniment în premieră mondială virtuală în februarie 2021.

https://youtu.be/_2lkVbVJGr4
https://www.youtube.com/watch?v=9xRIpCOpCl4

Cmentariile sunt închise