(video) Premieră: Gigantul chinez Baidu şi-a prezentat primul automobil de producţie

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Gigantul IT chinez Baidu, rivalul Google, şi-a început activitatea din prima zi a anului 2000. Compania are în prezent al doilea cel mai mare motor de căutare online din lume cu acelaşi nume și deține o cotă de peste 76% pe piața motoarelor de căutare din China. Anii au trecut, a acumulat destul capital, motiv pentru care a achiziționat treptat numeroase startup-uri, şi-a deschis zeci de departamente și se numără acum în top 50 cele mai mari firme din statul asiatic.

În 2013, sub umbrela Baidu, a apărut un proiect al propriului vehicul fără pilot, numit mai târziu Apollo. Producția la scară mică de vehicule care se pot deplasa autonom se desfășoară de patru ani, dar acestea sunt potrivite doar pentru funcționarea în zone închise. În paralel au fost făcute şi prezentate mai multe concepte şi prototipuri, unele chiar fără volan.

Compania nu a abandonat încercările de a crea un vehicul fără pilot cu drepturi depline, iar în cele ce urmează puteţi vedea în sfârşit primul model de producție.

Caracteristici cheie:

  • Pentru afacerile auto, Baidu a înfiinţat Jidu Auto în martie 2021, fiind de fapt o întreprindere comună creată în parteneriat cu Geely. Drept urmare, primul model de producție este prezentat sub numele Robo-01.
  • Inițial, principalul partener al Baidu din industria auto a fost BMW, apoi s-a încheiat o cooperare cu BYD, dar în final proiectul a fost implementat cu un al treilea partener. Platforma pentru primul său model de producţie este una cunoscută deja – SEA (Sustainable Experience Architecture) – aflată în proprietatea holdingului Geely, deși Geely cooperează și cu Google în domeniul dronelor pe roţi.
  • Robo01 măsoară cât aproape un Range Rover Velar sau Porsche Cayenne: 4.853 x 1.990 x 1.611 x 3.000 mm în lungime, lățime, înălțime şi ampatament. 
  • Nu are mânere exterioare ale portierelor, acestea fiind deschise electric prin butoane mici de pe montanţi. Rame la geamuri la fel nu există. Un spoiler retractabil este instalat pe hayon, pe lângă unul fix la marginea acoperişului. Coeficient de rezistență aerodinamică este remarcabil pentru un crossover – doar 0,249 Cd!
  • În interior atrage atenţia o manşă în locul unui volan, fără careva manete în spatele său, iar comenzi pentru aceleaşi semnalizatoare de direcţie există sub forma unor butoane pe suprafața sa superioară. Pe planşa de bord există un singur monitor lat, poziţionat central, cu o diagonală de 35.6 inchi! Cel mai nou cip Qualcomm 8295 (de a patra generație) este responsabil pentru gestionarea sistemului multimedia. Climatizarea, controlul transmisiei, dar şi alte comenzi, toate se fac pe ecran.
  • Robo-01 are un interior cu cinci locuri și un volum al portbagajului de 555 litri. Cu rândul din spate rabatat volumul poate creşte până la 1.528 de litri. Pentru pasagerii din al doilea rând există propriul ecran tactil de 7.0 inchi pentru controlul climatizării și a sistemul multimedia. Mai are un acoperiş panoramic din sticlă şi un sistem audio de la Beats.
  • Robo-01 va exista doar sub forma unui electromobil. Modelul de start prezentat are tracțiune integrală asigurată de două motoare electrice (câte unul pe fiecare osie) cu o putere totală de 544 CP. Bateria este de la CATL de 100 kWh şi oferă până la 600 km autonomie în ciclul local CLTC. Se spune că face “suta” în 3.9 secunde. Ulterior vor apărea și alte versiuni.
  • În ce priveşte pilotul automat: deocamdată fără multe detalii, însă compania a promis că în viitor va avea autonomie de nivel 4! Noi funcții se vor deschide pe măsură ce software-ul se va actualiza, iar în ceea ce privește hardware-ul, totul va fi montat din fabrică din start.
    • Robo-01 are două LiDAR-uri (față și spate), 12 camere, 12 senzori ultrasonici și radare de cinci milimetri. Două procesoare Nvidia Orin X cu o performanță totală de 508 TOPS-uri (trilioane de operațiuni pe secundă) se vor ocupa de buna funcţionare.
    • O parte din senzori se vor folosi deocamdată pentru asigurarea unor asistenţi electronici deja tradiționali pentru automobile.

Versiunea de bun venit bine echipată Robo-01 Lunar Edition va fi prima care va apărea pe piață, a cărei tiraj era inițial de 1.000 de exemplare, dar în ziua prezentării (ieri) a fost mărit până la 2.000. Prețul este de 55.000 de dolari SUA. Lunar Edition este un proiect de co-branding cu Programul chinezesc de explorare lunară (CLEP).

Mașinile vor fi predate clienților în prima jumătate a anului 2023, după care se vor vinde versiuni mai accesibile şi cu motorizări mai “slabe”. Jidu Auto se așteaptă să-şi deschidă 100 de dealeri în China anul viitor. Despre planuri de export deocamdată nu s-a spus nimic.

GALERIE FOTO:
(în a doua jumătate puteţi vedea conceptul modelului pentru a-l putea compara cu cel de producţie)

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/