(video) Noul Maserati Grecale – primele detalii oficiale înainte de premieră
Noul Maserati Grecale este de fapt gata, însă lansarea sa a fost amânată! Deşi premiera oficială a fost setată pentru ziua de 16 noiembrie, italienii au decis să organizeze evenimentul de prezentare în Milano în primăvara lui 2022.
Motivul invocat – criza de semiconductori care a cauzat întreruperi în lanțurile de aprovizionare pentru componentele cheie necesare pentru finalizarea mașinii.
„Cantitatea de producție nu ne-ar permite să răspundem în mod corespunzător la cererea globală așteptată.”
Dar până atunci, energia lui Grecale nu se oprește. Prototipuri ale modelului au format un imens Trident, care a prins contur într-o fotografie record. Conturul avea peste 100 de metri lungime și era alcătuit din 80 de mașini.
De asemenea, înainte de premieră, mai multe redacții auto autohtone şi din occident au fost invitate să testeze preliminar prototipuri preserie camuflate şi astfel au fost scoase la iveală primele detalii despre acest model destul de interesant, unul care ar putea aduce mărcii profit.
Ce aflăm despre noul Grecale:
- Denumirea-i semnifică un vânt mediteranean.
- Va fi doar puțin mai compact decât modelul Levante existent. Are 4.84 metri lungime şi un ampatament de 2.900 mm, fiind cu 15 cm mai lung și cu 90 mm mai mare în habitaclu decât Alfa Romeo Stelvio.
- Se bazează pe platforma Giorgio, cea folosită pentru modele precum Alfa Romeo Giulia și Stelvio. Dar, spre deosebire de acestea, care pot avea numai suspensii cu arcuri (pasivă sau adaptivă), Grecale va putea fi cumpărat şi cu una pneumatică (trei camere de aer).
- Au mai fost extinse ecartamentele pentru a acomoda noua suspensie, dar şi roţi cu jante cuprinse între 19 şi 21 inci.
- Vezi cum arată designul planşei de bord în al treilea clip video de la final de articol!
- Nu va exista cu motor diesel!
- Motorul de bază va fi un benzinar mild hybrid de 2.0 litri cu patru cilindri, cu supraalimentare combinată (turbocompresor și compresor electric) și un demaror-generator. Va avea să ofere 300 CP şi 450 Nm. O asemenea maşină cu 1.870 kg va putea face 0-100 km/h în 5.6 secunde, în timp ce viteza maximă va fi limitată la 240 km/h!
- Motorul de top va fi un V6 biturbo de 2.9 litri din noua serie Nettuno. Acest propulsor a debutat în supercarul Maserati MC20 și dezvoltă 630 CP/730 Nm, însă pentru crossover va fi deforţat.
- Ambele motoare sunt cuplate la cutii de viteze automate ZF cu opt trepte şi trimit puterea spre toate cele patru roţi printr-un sistem de tracţiune integrală cu ambreiaj pentru conectarea punţii frontale. Totuşi, prin software, va putea fi ales un mod care să pună la dispoziţie doar tracţiune spate. Unul din mai multe moduri de conducere va putea fi activat printr-un selector rotativ de pe volan.
- Maserati Grecale va exista în viitor şi sub forma unui electromobil!
În prezent, peste 250 de prototipuri au fost distribuite pentru teste în ţări precum Japonia, SUA, Emiratele Arabe Unite, China, Finlanda și Italia. Conform planului, până în 2025, Grecale și Levante ar trebui să reprezintă trei sferturi din vânzările Maserati.
Cmentariile sunt închise