in , , ,

LoveLove COOLCOOL

(video) Noul Mercedes-Benz EQS a lăsat din camuflaj şi se anunţă cu două dotări pe care nici S-Class Maybach nu le are

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo ;)

Mercedes-Benz este practic pe ultima sută de metri în pregătirile pentru lansarea primei sale nave amiral electrice. Noul EQS, care va fi comparabil ca dimensiuni cu noul S-Class, a fost surprins din nou la teste prin Germania, însă de această dată cu un nivel generos de camuflaj eliminat.

Prototipul are o linie de acoperiș și geamuri laterale complet expuse la vedere. Acum se poate observa cu ochiul liber că pe lângă geamurile portierelor vor exista şi perechi de ferestruici atât lângă montanţii frontali, cât şi cei posteriori. Totuşi, încă nu se ştie exact ce tip de corp are maşina – un sedan cu patru uşi sau un liftback cu cinci.

Una dintre imaginile teaser oficiale, ataşate mai jos, ne spune că atât farurile, cât şi stopurile, vor fi interconectate prin câteva benzi luminoase pe bază de LED-uri.

Iată şi câteva imagini teaser lansate de Mercedes-Benz. Producătorul german spune că producţia modelului va demara la fabrica din Sindelfingen, alături de noul S-Class, în prima jumătate a lui 2021. Respectiv, premiera modelului electric este aşteptată în această primăvară.

Noul EQS se va mai remarca prin două dotări opţionale care nu sunt disponibile nici măcar pe noul Mercedes-Maybach S-Class:

“Modelele noastre EQ vor îndeplini cele mai înalte standarde și vor stabili, de asemenea, standarde în multe capitole. EQS, cu o autonomie electrică de peste 700 km conform WLTP, cel mai inteligent MBUX în cea mai frumoasă formă și cu sistemul său de filtrare a aerului certificat, care atinge calitatea aerului unei săli de operație, arată doar câteva exemple de inovații tehnologice ale platformei noastre electrice”.

Noua arhitectură a vehiculelor electrice (EVA), care îşi va marca premiera cu EQS, nu numai că va oferi baza tehnică pentru alte patru modele complet electrice, dar va include, de asemenea, repere tehnice de la Mercedes-EQ, care îndeplinesc pe deplin așteptările pe care le au clienţii de la maşini de lux progresive.

Un exemplu este sistemul opțional de filtrare a aerului interior al sedanului electric EQS. Acest filtru de particule (HEPA) foarte eficient utilizează părți ale spațiului eliberat de absența unui motor cu combustie sub capotă. Cu un volum de aproape 10 litri și o dimensiune de puţin peste patru pagini A4, filtru va contribui la cea mai înaltă calitate a aerului din interior. Chiar și particulele fine din clasa PM2,5, oxizii de azot, dioxidul de sulf și mirosurile neplăcute sunt filtrate din aerul înconjurător interior. Eficacitatea sistemului este, de asemenea, certificată oficial în conformitate cu DIN EN 1822, reprezentând o premieră în industria auto.

A doua dotare despre care am menţionat este noul MBUX Hyperscreen – sistem care duce funcționarea și afișarea funcțiilor de infotainment, confort și vehicul la un nou nivel datorită inteligenței artificiale (AI). Operabil pe un ecran mare şi curbat, care conferă interiorului o estetică unică și care se extinde de-a lungul întregii lățimi a vehiculului în fața șoferului și a pasagerului din dreapta sa, pentru care experiența digitală este la fel de emoțională, pe cât este de intuitivă și fără efort. Acest practic bord digital va fi disponibil ca opţiune pentru EQS.

Noul MBUX Hyperscreen va fi dezvăluit peste câteva ore în cadrul primei ediţii online a expoziţiei de consumabile şi electronice CES.

Vezi şi: